Aviz pozitiv privind instituirea unui moratoriu asupra urmăririi silite a bunurilor unor categorii de fermieri
Executivul a avizat pozitiv, în ședința de astăzi, inițiativa legislativă privind instituirea unui moratoriu asupra urmăririi silite a bunurilor unor categorii de fermieri, oferind astfel un mecanism de protecție pentru producătorii agricoli grav afectați de calamitățile naturale din perioada 2024-2025.
Prin acest proiect de lege, se propune instituirea unui moratoriu temporar, pe o durată de 12 luni, asupra executării silite a bunurilor din patrimoniul fermierilor micro și mici. Măsura ar urma să se aplice producătorilor agricoli a căror incapacitate de plată a fost determinată de pierderi economice obiective, generate de calamități naturale, iar efectele propuse ale protecției se extind inclusiv asupra bunurilor fidejusorilor sau ale altor garanți care răspund solidar pentru obligațiile debitorilor.
Totodată, proiectul prevede suspendarea, pe durata aplicării moratoriului, a calculării dobânzilor, penalităților de întârziere și a altor accesorii aferente neexecutării obligațiilor contractuale. În același timp, inițiativa legislativă conține dispoziții care vizează instituirea unor măsuri de asigurare și stabilirea unor obligații în sarcina debitorilor pe perioada moratoriului, astfel încât să fie menținut un echilibru între necesitatea sprijinirii fermierilor afectați și protejarea intereselor legitime ale creditorilor, inclusiv sub aspectul posibilității de recuperare a creanțelor.
Măsura legislativă propusă are ca obiective principale asigurarea continuității activităților agricole, prevenirea intrării în insolvență sau faliment a exploatațiilor agricole de dimensiuni reduse, precum și protejarea mediului rural și menținerea coeziunii socioeconomice în comunitățile afectate.











