Averea cu care a plecat Alexandru Tănase de la șefia MJ: În 2018 a obținut venituri din 6 surse și deține conturi bancare în RM și România (doc)
Alexandru Tănase a depus declarația de avere și interese personale la plecarea din funcția de ministru al Justiției. Astfel, el a indicat veniturile pentru primele luni ale anului curent – până la 14 martie 2018, informează Oficial.
Fostul ministru a obținut din salariu de la: Ministerul Justiției – 34 733 lei, Universitatea de Stat din Moldova – 2219 lei, APPS IMOBIL – 3961 lei și de la Timpul de Dimineață – 1800 lei. Totodată, din activitatea didactică, științifică și de creație a obținut salariu de la: Universitatea de Stat din Moldova – 7720 lei, 7720 lei și 7720 lei, iar de la UPS Ion Creanga – 44773 lei, 44773 lei, 44773 lei. Din alte surse legale indică 153537 lei obținuți din locațiune de la SRL RUSPIN GRUP.
Tănase indică două terenuri intravilane, din 2002, cu 400 m.p. fiecare, cu valoare de 361973 lei fiecare, el deținând câte ½ din fiecare.
Fostul ministru mai indică două spații comerciale, din 2015, cu suprafață de 275,3 m.p. fiecare, cu valoare de 2387843 de lei și 2387845 lei. El câte deține ½. Mai notează un apartament, din 1998, de 83,1 m.p., cu valoare de 429359 lei. Deține ¼. Tănase indică și o casă de locuit pe numele său, din 2002, de 250 m.p., deține ½. Casa este estimată la 851422 lei.
Totodată, ex-ministrul indică numeroase conturi bancare în Moldova și România, cu sume: 144993 RON, 106 euro, 1450 RON, 22897 euro, 266676 lei, 20006 euro, 1399 RON, 4947 lei.
Tănase mai indică și doi agenți economici: APPS IMOBIL SRL – activități imobiliare, deține 50%, și TRECER-GRUP SRL – comerț, deține 33%, dar și un credit, contractat în 2012, scadent în 2018, cu rata dobânzii de 17%, iar suma inițială este de 500000 lei.
Doina Secrieru