Avantajele prevederilor Actului de la Geneva, discutate în cadrul unei ședințe OMPI – AGEPI

Avantajele prevederilor Actului de la Geneva, discutate în cadrul unei ședințe OMPI – AGEPI

Pe 26 octombrie curent, reprezentanții Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) și ai Biroului Internațional al Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (OMPI) s-au întrunit online într-o ședință de lucru în care au abordat unele aspecte practice privind implementarea prevederilor Actului de la Geneva al Aranjamentului de la Lisabona privind Denumirile de Origine și Indicațiile Geografice (Actul de la Geneva), transmite OFICIAL.

În cadrul ședinței au fost discutate aspecte ce țin de acțiunile premergătoarea necesare de a fi efectuate de Republica Moldova pentru a ratifica Actul de la Geneva, dar și de perioada de tranziție oferită țării, sustenabilitatea financiară a sistemului instituit prin Actul de la Geneva, precum și despre planurile de viitor ale Biroului Internațional cu privire la automatizarea unor procese ce țin de managementul înregistrărilor internaționale.

Reprezentanții AGEPI au subliniat importanța sistemului indicațiilor geografice și implicit a Actului de la Geneva pentru Republica Moldova, menționând contribuția semnificativă a Actului la facilitarea procedurilor de înregistrare internațională a indicațiilor geografice, totodată, reconfirmând interesul Republicii Moldova în ratificarea acestui Act.

Amintim că, Actul de la Geneva a fost adoptat la Geneva, Elveția, în cadrul Conferinței Diplomatice din 11-21 mai 2015 și reprezintă o versiune revizuită a Aranjamentului de la Lisabona privind protecția indicațiilor locului de origine a produselor și înregistrarea lor internațională, semnat pe 31 octombrie 1958. Aderarea Uniunii Europene pe 26 noiembrie 2019, a permis intrarea în vigoare a Actului de la Geneva trei luni mai târziu, pe 26 februarie 2020.

Republica Moldova a semnat Actul de la Geneva la data de 11.04.2016 și urmează să inițieze procedura de ratificare a acestuia.

Cristina Pendea

Share