Autoritățile au testat controlul coordonat în punctul de trecere a frontiere Leușeni-Albița

Autoritățile au testat controlul coordonat în punctul de trecere a frontiere Leușeni-Albița

Astăzi, 10 aprilie 2023, în regim de testare, autoritățile de frontieră și vamale din Republica Moldova și România au pus în aplicare controlul coordonat în punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița, pe teritoriul României.

Pe durata exercițiului de testare, procedurile de control la traversarea frontierei de stat, pe direcția de ieșire din Republica Moldova, au fost efectuate în cadrul infrastructurii punctului de trecere a frontierei Albița, amplasat pe teritoriul României.

Exercițiul s-a încheiat cu succes, fără ca traversarea frontierei de stat să fie periclitată sau îngreunat. În continuare, se vor face ultimele ajustări ale infrastructurii necesare, dar și a procedurilor interne pe partea română pentru intrarea în vigoare a Acordului bilateral.

Menționăm că, acordul între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind controlul coordonat în punctul de trecere al frontierei Leușeni-Albița, pe sensul de intrare în România, a fost inițiat din nevoia ambelor state de a avea mecanisme noi și complexe, pentru asigurarea securității frontierelor și pentru a rezista provocărilor aduse de război.

Share