Automobil furat, depistat la frontiera de stat

Automobil furat, depistat la frontiera de stat

Polițiștii de frontieră din cadrul punctului de trecere ”Palanca” au reținut un ucrainean care conducea un autoturism furat, ulterior depistând și două asigurări ”Carte verde” falsificate.

La data de 14 iunie curent, în punctul de trecere ”Palanca”, la intrare în Republica Moldova, s-a prezentat un cetățean al Ucrainei, la volanul unui Lexus RX350.

În urma controlului, s-a stabilit că mijlocul de transport este inclus în baza de date Interpol, semnalat ca fiind furat din Ucraina.

Cu privire la cele constatate, proprietarul autoturismului, în vârstă de 43 ani, a declarat că autoturismul a fost procurat în primăvara anului 2014, de la o conațională, neavând cunoştinţă despre faptul că acesta ar fi furat.
Cel de-al doilea caz a avut loc în dimineața zilei de ieri. Inspectorii de frontieră au depistat două asigurări ”Carte verde” cu semne de falsificare, prezentate la control de către doi cetățeni ai Ucrainei, în vârstă de 34 și respectiv 36 ani. Aceștia se aflau la volanul automobilelor de model Mercedes Benz și respectiv Tayota Carina, cu numere de înmatriculare ucrainene.

În cadrul verificărilor de rigoare, au survenit suspiciuni asupra validității documentelor respective, fapt pentru care actele au fost transferate pentru controlul în linia a doua. Verificările suplimentare au relevat faptul că actele prezentate conțin indici de falsificare.

Materialele de reținere privind ambele cazuri au fost transmise ofițerilor de investigații ai Poliției de Frontieră, care continuă cercetările, în vederea întreprinderii măsurilor legale ce se impun.

 

Mihaela Rotari

Share