Auditorii CCRM la întrunirea Grupului de auditori a Programului Transnațional Interreg Dunărea 2014-2020

Auditorii CCRM la întrunirea Grupului de auditori a Programului Transnațional Interreg Dunărea 2014-2020

La data 7 septembrie curent, auditorii CCRM au participat la întrunirea Grupului de auditori a Programului Transnațional Interreg Dunărea 2014-2020. Evenimentul a fost găzduit de către Autoritatea de Audit a Ungariei, în or. Budapesta, Ungaria.

Cea de-a cincea întrunire a Grupului de auditori a avut scopul de a discuta progresele înregistrate în cadrul Programului și acțiunile premergătoare finalizării acestuia. Potrivit reprezentanților Autorității de Audit al Programului, perioada eligibilă a proiectului urmează a fi finalizată la 31 decembrie 2023, prin urmare toate cheltuielile urmează a fi efectuate și achitate de către beneficiarii Programului până la finele anului curent.

Rolul Grupului de auditori din cadrul Curții de Conturi este unul de importanță majoră în contextul oferirii, la necesitate, a suportului Autorității de Audit a Ungariei, pentru a verifica corectitudinea gestionării fondurilor alocate de Uniunea Europeană prin intermediul Programelor transfrontaliere la nivel de țară și de a oferi o asigurare precum că acestea sunt gestionate eficient.

Prin urmare, colaborarea eficientă și comunicarea între Autoritatea de Audit și Grupurile de auditori naționale reprezintă un obiectiv crucial pentru menținerea controlului și supravegherea adecvată a instrumentelor de gestionare a fondurilor europene destinate asigurării dezvoltării durabile și promovării intereselor țării noastre, susținând astfel cooperarea regională în cadrul vecinătății europene extinse.

Menționăm că Programul „Interreg Dunărea 2014-2020” reprezintă un instrument de finanțare a 14 state din regiunea Dunării, menit să asigure atingerea a patru priorități ale Uniunii Europene în cadrul regiunii, cum ar fi: dezvoltarea inovației și a responsabilității sociale, îmbunătățirea factorilor de mediu și dezvoltarea responsabilității culturale, dezvoltarea comunicațiilor și a responsabilității energetice, fortificarea capacității instituționale ale statelor implicate în Program, inclusiv prin oferirea asistenței tehnice la implementarea Programului.

Valoarea totală a mijloacelor financiare alocate din partea Uniunii Europene pentru implementarea Programului constituie aproximativ 221,92 milioane euro, ceea ce reprezintă 85% din costurile totale eligibile ale Programului, restul cheltuielilor urmând a fi acoperite din contribuțiile proprii a țărilor participante în cadrul Programului.  

Share