Audit efectuat la solicitarea Băncii Mondiale. Iată despre ce e vorba!

Audit efectuat la solicitarea Băncii Mondiale. Iată despre ce e vorba!

Proiectul Raportului auditului situațiilor financiare ale Proiectului „Consolidarea eficacității rețelei de asistență socială” pentru anul 2017 a fost examinat în cadrul ședinței publice a Curții de Conturi.

Auditul a fost efectuat la solicitarea Băncii Mondiale, în condițiile prevăzute de Acordul de finanțare, încheiat între Guvernul Republicii Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare. Misiunea de audit a avut ca scop verificarea, dacă rapoartele financiare ale Proiectului prezintă o imagine reală și fidelă a situațiilor financiare.

Proiectul a fost implementat în perioada anilor 2011-2017 de către Ministerul Sănătății, Muncii şi Protecției Sociale (anterior Ministerul Muncii, Protecției Sociale şi Familiei) și a constat din 2 componente intercorelate, care au prevăzut cofinanțarea Programelor de ajutor social şi de ajutor pentru perioada rece a anului (Componenta 1) şi finanțarea investițiilor în vederea consolidării instituționale a sistemului de protecție socială (Componenta 2). Pentru realizarea obiectivelor menționate, în anul 2017 au fost debursate mijloace financiare în sumă de 3,7 milioane dolari SUA, valorificate fiind 3,5 milioane dolari SUA, sau în proporție de 94,6%.

Auditul a exprimat o opinie cu rezerve aferentă situațiilor financiare ale Proiectului „Consolidarea eficacității rețelei de asistență socială”, întocmite la 31 decembrie 2017. Potrivit constatărilor de audit, rapoartele financiare, la situația din 31 decembrie 2017, prezentate Băncii Mondiale şi Ministerului Finanțelor, oferă o imagine reală și fidelă a situațiilor financiare, cu excepția capitolului mijloace fixe („Clădiri”), care indica, la finele anului 2017 valoarea de 2,3 mil. lei. Indicatorul menționat însumează costul serviciilor de proiect și a lucrărilor efectuate și acumulate pe parcursul anului, în rezultatul renovării localului destinat Agenției de Asistență Socială și a unor edificii ale ministerului. Lucrările au fost finisate și date în exploatare în luna decembrie 2017.

Potrivit cadrului normativ în vigoare, în cazul efectuării lucrărilor de reparație capitală a mijloacelor fixe, aflate la balanța altor structuri, volumele lucrărilor executate în anul bugetar se transmit structurii la balanța căreia se află mijloacele fixe respective. Reieșind din faptul că edificiile renovate, se află în gestiunea Direcției Generale pentru Administrarea Clădirilor Guvernului, valoarea serviciilor de proiectare și a lucrărilor executate, în sumă de 2,3 mil. lei, urma a fi transmisă gestionarului clădirii.

Achizițiile de bunuri, lucrări și servicii în cadrul Proiectului, pe parcursul perioadei auditate, au fost efectuate în baza normelor reglementate de Ghidurile Băncii Mondiale. Pe parcursul anului 2017, în cadrul Proiectului, au fost încheiate 31 contracte privind achiziționarea lucrărilor, bunurilor și serviciilor, altele decât de consultanță, cât și serviciilor de consultanță, la valoarea totală, în valuta contractată de 5, 5 mil. lei, 90,1 mii Euro și 338,9 mii dolari SUA. Verificările efectuate au confirmat atât eligibilitatea procurărilor efectuate pe parcursul perioadei auditate, cât și justificarea cheltuielilor suportate în urma achizițiilor de bunuri, lucrări și servicii.

Mihaela Rotari 

Share