Au prejudiciat statul cu peste 4 milioane de lei! Opt persoane, reținute
Opt persoane, membrii unui grup infracțional cu vârstele cuprinse între 32 și 58 de ani, domiciliați în municipiul Chișinău, raioanele Telenești și Orhei au fost reținute pentru 72 de ore, pentru afaceri ilegale cu alcool etilic în proporții deosebit de mari.
Suspecții au prejudiciat bugetul de stat cu peste 4 milioane de lei.
Pe parcursul unei luni de documentare, ofițerii Direcției Investigare a Fraudelor Economice, Direcției Sud a Inspectoratului Național de Investigații în comun cu SCAUP DP municipiul Chișinău, sub conducerea Procuraturii mun. Chișinău, au stabilit că gruparea infracțională era condusă de un bărbat în vârsta de 58 de ani, fost polițist.
Aceasta, împreună cu alte persoane comercializau alcoolul etilic în Chișinău, Giurgiulești, Slobozia Mare, Câșlița Prut, Stăuceni, Rezina, Telenești, Orhei etc. Marfa era transportată cu cinci automobile ce aparțineau liderului grupului.
Totodată, poliția a stabilit că alcoolul era procurat zilnic de către membrii grupului de la o fabrică de alcool etilic și era depozitat în mai multe garajuri din mun. Chișinău. După care, era transportat la 4 linii clandestine amplasate în raza mun.Chișinău.
De asemenea, de trei – patru ori pe zi, suspecții transportau și comercializau circa 3000 – 4000 litri, un litru de alcool era vândut cu 2 dolari. În decurs de o lună suspecții au transportat și comercializat circa 40 000 – 45 000 litri de alcool etilic, având un beneficiu de aproximativ 50 000 dolari SUA, echivalent la 1 000 000 lei.
Astfel, în perioada 23-24 februarie curent, forțele de ordine au descins 35 de percheziții la domicilii, depozite, automobile ale figuranților, unde au fost depistate și ridicate circa 6500 litri de alcool etilic, în valoare de 100 000 lei.
La fel, polițiștii au mai depistat capace termo, de plută, din plastic, sticle goale cu eticheta – marca Kvint și Călărași Divin, etichete Stolnichnaya și Psenicinii Spirt, un carnet de note cu inscripții de ciornă, telefoane mobile și cartele SIM, recipiente din plastic cu volumul de 0.5 litri în care se afla lichid cu diferit miros (aromatizatori) și mijloace financiare în valoare de 100 mii de lei.
La solicitarea poliției, suspecții nu au putut prezenta niciun act sau certificat ce ar permite desfășurarea activității.
Caz se examinează sub prisma art.241 ”practicarea ilegală activității de întreprinzător” și art.244 ”evaziune fiscală în proporții deosebit de mari” Cod Penal al RM,persoanele vinovate riscă închisoare de la 2 la 5 ani.
Menționăm, în scopul protejării consumatorilor și evitării apariției pe piața autohtonă a mărfurilor de proastă calitate, polițiștii organizează sistematic razii de profilaxie.
Maria Roșca