Au fost transmise spre plată peste 60% din despăgubirile pentru terenurile expropriate în UTA Găgăuzia!

Au fost transmise spre plată peste 60% din despăgubirile pentru terenurile expropriate în UTA Găgăuzia!

Proprietarii terenurile aferente construcției liniei electrice aeriene (LEA) 400 kV Vulcănești–Chișinău primesc compensațiile. Astfel, din cele aproximativ 500 de persoane din regiunea UTA Găgăuzia, 76% au depus deja cererile pentru achitarea despăgubirilor, iar 62% dintre acestea au fost deja procesate și transferate spre plată.

Potrivit directorului Unității Consolidate pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în Domeniul Energeticii (UCIPE), Ruslan Surugiu, activitățile ce țin de exproprierea terenurilor se extind și în următoarele raioane, cum ar fi: Taraclia (7 localități), Cahul (3 localități), Leova (1 localitate), fiind deja despăgubite 10% din persoanele afectate permanent în raionul Taraclia și 11% din persoanele afectate permanent în raionul Cahul: „Progresul înregistrat se datorează în special implicării active și suportului oferit proprietarilor de terenuri, cu care se lucrează practic individual”.

De menționat că pentru construcția LEA Vulcănești-Chișinău terenurile sunt expropriate permanent și temporar. Cele expropriate permanent sunt destinate construcției pilonilor și vor fi transmise în proprietatea statului, iar cele temporar vor rămâne în proprietatea persoanei, după finalizarea lucrărilor de construcție.

Conform procedurii, proprietarii sau arendaşii terenurilor primesc inițial o propunere de expropriere, care include inclusiv suma despăgubirii. Calculul despăgubirii este estimat la prețul de piață, dar nu mai mic decât prețul normativ. Prin urmare, va fi oferită, indiferent de caz, suma cea mai mare prevăzută. După recepționarea propunerilor de expropriere, persoanele urmează să completeze cererea anexată la propunere, să atașeze documentele confirmative a dreptului de proprietate sau de folosință și să le expedieze către UCIPE pe adresa Chișinău, str. Alecu Russo 1, bloc A1, et. 16. După procesarea cererii, despăgubirile pot fi recepționate de către agenții economici în conturile bancare specificate și de către persoanele fizice la oficiile poștale în termen de maxim 60 de zile.

În cazul în care persoana afectată nu este de acord cu suma propusă, în termen de 45 de zile de la recepționarea propunerii de expropriere, poate înainta o contestație către Comisia de soluționare a întâmpinărilor.

Conform prevederilor legislației naționale, lucrările de construcție a liniei electrice aeriene (LEA) 400 kV de transport al energiei electrice Vulcănești–Chișinău se desfășoară concomitent cu procedura de expropriere.

Construcția liniei electrice aeriene (LEA) 400 kV de transport al energiei electrice Vulcănești-Chișinău este parte a Proiectului de dezvoltare a sistemului electroenergetic din Republica Moldova, implementat de Ministerul Energiei, prin intermediul Unității Consolidate pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în Domeniul Energeticii. Valoarea proiectului este de 61 mln. Euro și este finanțat de Banca Mondială. Beneficiarul proiectului este Moldelectrica S.A..

Share