Au fost îmbunătățite procedurile de trasabilitate a armelor cu destinație civilă

Au fost îmbunătățite procedurile de trasabilitate a armelor cu destinație civilă

O serie de îmbunătățiri ale sistemului informațional automatizat ,,Registrul de stat al armelor” au fost aprobate astăzi în cadrul ședinței de Guvern.  Proiectul urmărește modernizarea sistemului de trasabilitate a armelor cu destinație civilă, contribuind astfel la creșterea nivelului de siguranță și protecție a cetățenilor. 

Instrumentele de urmărire a armelor de foc sunt completate cu sistemele i-TRACE, i-ARMS și sistemul de analiză Europol, la care se adaugă și Punctul Focal privind armele de foc în Republica Moldova.

Pe de altă parte, se interzice înregistrarea în sistemul informațional a importului armelor letale și neletale supuse autorizării, precum și importul munițiilor care nu dispun de marcaj al stațiunilor de încercări ale Institutului Producătorilor de Arme și Muniții Sportive, recunoscute de țara noastră.

Share