Au fost desemnați câștigătorii concursului Premiul Național pentru Vârstnici „Pentru o viață activă la orice vârstă”
Ministerul Muncii și Protecției Sociale a desemnat 14 câștigători ai concursului Premiul Naţional pentru Vârstnici „Pentru o viaţă activă la orice vârstă”, ediția 2022, informează OFICIAL.
La concurs au fost depuse în total 30 dosare. În urma examinării și evaluării dosarelor participanţilor, Comisia de evaluare a decis acordarea titlului de Laureat al Concursului Premiul Naţional pentru Vârstnici “Pentru o viaţă activă la orice vârstă” şi un premiu bănesc candidaţilor, care au demonstrat realizări şi performanţe deosebite în domeniile medical, agricultură, activism civic, sport, cultural-artistic, după cum urmează:
Gheorghe Găină (82 ani) – Consultant, Federaţia Naţională a Fermierilor din Moldova, rezultate deosebite în dezvoltarea sectorului agro-alimentar;
Valeriu Mocanu (70 ani) – Preşedintele fondator al Asociaţiei Obşteşti Academia Naţiunii Române, interpret, compozitor, poet, filolog;
Victor Leancă (83 ani) – Președinte, fondator al AO Uniunea Pensionarilor din Republica Moldova;
Simion Lungu ( 65 ani) – Fondator şi conducător al Centrului de meşteşuguri populare „Fantezie” şi al ansamblului folcloric „Ţărăncuţa” din satul Vădeni, r. Soroca, membru al Uniunii Meşterilor Populari din Republica Moldova, Preşedintele ONG „La noi acasă”;
Vasile Onică (71 ani) –Antreprenor agricol, produce şi realizează produse ecologice;
Gheorghe Şova (61 ani) – Jurnalist, activist civic în domeniul promovării modului sănătos de viață, promotor activ al tradiţiilor culturale autohtone;
Vera Schirliu (63 ani) – Specialist principal, Direcţia cultură, tineret şi sport în Consiliul raional Străşeni, organizator evenimente cultural-artistice de nivel raional, național şi internaţional, responsabil de patrimoniul material: monumente, muzee, biblioteci, turism;
Nicolae Grosu (84 ani) – Consilier în Consiliul raional Ştefan Vodă, membru al Consiliului administrativ pentru crearea Parcului Naţional „Nistru de Jos”, membru al Consiliului Coordonator al Asociaţiei Internaţionale Ecologice a Păstrătorilor râului „Eco-Tiras”;
Victoria Crulicovschi (68 ani) – Fondator al ansamblului de dansuri pentru bunicuţe „Wesole Babcie”, evoluează la multe evenimente culturale inclusiv peste hotarele ţării.
Vera Grebneva (76 ani) – Preşedintele Asociaţiei Obşteşti „Societatea Protecţiei Drepturilor Invalizilor şi Veteranilor – Echitate”;
Nicolae Ursu (73 ani) – Performanţe în domeniul educaţiei fizice şi sportului;
Albina Kircenko (84 ani) – Arhitect, autor a peste 80 de proiecte arhitecturale;
Irina Guma (91 ani) – Membru activ a „Corului veteranilor” şi ansamblului „Baştina” din Peresecina;
Tamara Brînzan ( 73 ani) – Asistent medical cu un stagiu de muncă activ si profesionist pe parcursul a 53 de ani.
Concursul Premiul Naţional pentru Vârstnici “Pentru o viaţă activă la orice vârstă” se desfășoară în fiecare an cu prilejul Zilei internaționale a persoanelor în etate. În anul curent, concursul este la cea de-a VI-a ediţie consecutivă. Începând cu prima ediţie și până în prezent au fost premiaţi 68 de candidaţi.