Au fost afișate rezultatele sesiunii suplimentare al examenului de Bacalaureat
Rezultatele preliminare ale examenului național de bacalaureat, după desfășurarea sesiunii suplimentare, au fost afișate astăzi, 26 iulie 2023, în cele 14 centre de bacalaureat din municipiile Bălți, Cahul, Chișinău, Comrat și Edineț. Totodată, prin intermediul platformei www.bac.gov.md, candidații își pot vizualiza testele verificate și notele pe care le-au obținut.
La sesiunea suplimentară s-au înscris 3.478 de persoane (sau 60,53%) din cei 5.746 de candidați care nu au promovat examenul sau, din motive întemeiate, nu au participat la sesiunea de bază. Din numărul total de candidați înscriși, 1.257 au studiat în licee, 1.332 – în colegii și centre de excelență, 68 – în universități. Alți 50 de candidați s-au înscris în regim de externat, iar 771 de candidați sunt restanțieri din sesiunile anterioare.
Din cei 1.257 de liceeni care s-au înscris la sesiunea suplimentară 534 au promovat examenul, ceea ce constituie 42,48%. Dintre cei 1332 de candidați care s-au înscris din colegii și centre de excelență, 184 sau 13,81% au promovat examenul. Din 68 de candidați din universități, 15 au promovat examenul, ceea ce constituie 22,05%. Din 50 de candidați înscriși în regim de externat, 15 au promovat examenul în sesiunea suplimentară sau 30%. Dintre cei 771 de candidați restanțieri înscriși în sesiunea suplimentară, 74 au promovat examenul, ceea ce reprezintă 9,59%.
În urma desfășurării sesiunii suplimentare a examenului național de bacalaureat, numărul absolvenților care au promovat examenul a crescut cu 822 și constituie 13.472.
Astfel, în rezultatul desfășurării sesiunii suplimentare, rata de promovare a absolvenților din licee constituie 92,87% (10.761). Rata de promovare pentru absolvenții din colegii și centre de excelență reprezintă 50,2% (2.007). Pentru absolvenții din universități, rata de promovare este de 65,05% (121), iar pentru absolvenții înscriși în regim de externat – 47,27% (78). Rata de promovare a absolvenților restanțieri din sesiunile anterioare constituie 20,52% (505).
Rata de promovare totală a examenului, la această etapă, constituie 73,23%.
În zilele de 26-27 iulie, candidații își pot vedea online testele verificate și notele atribuite fiecărei probe de examen, accesând platforma www.bac.gov.md. Datele de acces la platformă sunt individuale și au fost oferite fiecărui candidat prin intermediul instituțiilor de învățământ în care și-a făcut studiile.
Tot în perioada 26-27 iulie 2023, intervalul orar 09:00 – 18:00, candidații care nu sunt de acord cu rezultatele evaluării pot depune cerere de examinare a contestației la centrele de bacalaureat în care au scris probele de examen. Contestațiile vor fi examinate în perioada 28-30 iulie, iar rezultatele finale ale sesiunii suplimentare vor fi anunțate pe data de 31 iulie 2023.