Atenție la hoții de buzunare! O femeie a fost reținuță în flagrant de polițiști
Polițiștii Secției combatere infracțiuni în locuri publice și transport urban din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chisinău au reținut o femeie care a sustras un portmoneu. Aceasta s-a dovedit a fi în vârstă de 33 de ani, anterior judecată pentru comiterea infracțiunilor analogice.
Cazul a avut loc ieri, în timp ce suspecta se deplasa cu microbuzul de pe linia 166. Pe ascuns a sustras din rucsacul unei tinere portmoneul în care se aflau mijloace bănești și actele de identitate. Ulterior, suspecta cu bunul sustras a încercat să părăsească locul comiterii infracțiunii, dar a fost reținută de polițiști.
Femeia a fost escortată la inspectorat pentru audieri. În cadrul acțiunilor procesual penale, aceasta și-a recunoscut vina, iar portmoneul sustras a fost întors proprietarei.
Pe cazul dat a fost inițiată o cauză penală în conformitate cu prevederile art. 192 CP „Pungășie”. Pentru fapta sa, conform legislației, femeia riscă amendă în mărime de până la 42 500 lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore, sau închisoare de până la 2 ani.
Doina Secrieru