Atenție la focurile de artificii: specialiștii vin cu recomandări
În perioada sărbătorilor de iarnă, se utilizează pe larg articolele pirotehnice de divertisment, precum și articolele de scenă. În acest context, Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței (APCSP) aduce la cunoștință care sunt bazele juridice ale regimului articolelor pirotehnice şi cerinţele esenţiale de securitate, precum şi condiţiile de circulaţie a acestora pe teritoriul Republicii Moldova, asigurînd un înalt nivel de protecţie a sănătăţii umane şi a securităţii publice, informează OFICIAL.
În acest fel, Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței vine cu următoarele recomandări:
- Comercializarea şi utilizarea petardelor este strict interzisă! Nu procurați și nu încurajați acest comerț. Semnalați imediat acest comerț ilegal!
- Nu procurați articole pirotehnice din pieţe sau din reţeaua de comerţ ambulant, blocuri locative, instituţii cultural-artistice şi de învăţămînt sau similare acestora, în încăperile şi tribunele stadioanelor, în parcurile de cultură şi odihnă, în încăperile din pasajele subterane, aeroporturi, gări auto şi feroviare, chioşcuri, tonete, tarabe, coşuri, cărucioare, autoremorci, automagazine;
- Vânzarea sau transmiterea articolelor pirotehnice consumatorilor care nu au atins vîrsta de 18 ani este interzisă!
- Producătorul trebuie să asigure etichetarea în mod vizibil şi lizibil a articolelor pirotehnice astfel încât informaţia să nu poată fi radiată. Eticheta de pe articolele pirotehnice va cuprinde cel puţin numele producătorului şi numele şi adresa importatorului, denumirea şi tipul articolului, numărul de înregistrare, categoria şi instrucţiunile de utilizare, anul precum şi distanţa minimă de securitate.
- Verificați capacitatea articolului pirotehnic, a ambalajului acestuia sau a altor componente de a rezista la deteriorarea survenită în condiţii normale sau previzibile de depozitare. Ambalaj deteriorat sau sigilii rupte sunt un semnal eminamente de nerespectare a condițiilor de păstrare și transport, ceea ce poate duce la un eveniment nefast;
- Distanţele minime de securitate vor fi de cel puţin 1 m, 8 și 15 m.
„Dacă ați depistat nerespecatrea acestor reguli semnalați toate datele de identificare poliției întru asigurarea siguranței populației și eradicarea acestui fenomen”, adaugă Agenția.
Doina Secrieru