ASP s-a înnoit cu 12 autovehicule pentru procesul de examinare a viitorilor șoferi
Astăzi, 7 noiembrie 2022, la sediul Secției calificare a conducătorilor auto din cadrul Agenției Servicii Publice (ASP) a avut loc transmiterea oficială a 12 autovehicule noi, de model Şkoda Scala, destinate procesului de examinare la proba practică, categoria B. Valoarea totală a achiziției făcute de ASP este 3,6 mln lei, informează OFICIAL.
„Agenția Serviciu Publice trece printr-o reformă ambițioasă: începând cu proiecte de modificare a actelor legislative, menite să îmbunătățească modul de prestare a serviciilor publice prin digitalizarea proceselor de prestare a acestora, până la modernizarea infrastructurii instituției, în care nu s-a investit nimic de ani buni. În contextul aducerii în concordanță a permisului național cu standardele europene, începând cu 01.01.2022, cerințele privind parametrii tehnici ai vehiculelor, utilizate de către ASP în procesul de examinare, au fost armonizate la prevederile Directivei Parlamentului și Consiliului Uniunii Europene. Astfel, Agenția Servici Publice a planificat pentru anul 2023 achiziţionarea a încă 33 de autovehicule pentru toate categoriile de examinare, cu o valoare totală de circa 29 mln. lei”, a spus în deschiderea evenimentului directorul Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu.
În prezent, cele 11 secții de calificare a conducătorilor auto ale Agenției Servicii Publice dispun de un parc de 77 de autovehicule pentru examinare, ceea ce este insuficient pentru numărul mare de solicitanți de a obține un permis de conducere. Pe parcursul anului 2021 în subdiviziunile specializate ale ASP pentru prestarea serviciilor de examinare s-au adresat 74695 persoane, iar de la începutul anului 2022 – 66028 persoane.
Odată cu modernizarea infrastructurii ASP și aplicarea noilor prevederi ale Regulamentului privind procedura de examinare pentru obținerea dreptului de a conduce vehicule, puse în aplicare începând cu 10 mai 2022, timpul de așteptare pentru a susține examenul de calificare auto s-a micșorat de la 60 de zile, cum era anterior, la circa două săptămâni (în regim obișnuit) și câteva zile (în regim de urgență).