ASP: Procesul de evaluare a viitorilor șoferi se bazează strict pe prevederile legislației Republicii Moldova în vigoare

ASP: Procesul de evaluare a viitorilor șoferi se bazează strict pe prevederile legislației Republicii Moldova în vigoare

Agenția Servicii Publice (ASP) face unele precizări privind procesul de instruire a viitorilor șoferi, precum și la procesul de evaluare a gradului de pregătire ale acestora.

ASP s-a referit la unele declarații făcute de deputatul Vasile Năstase.

„Fără a face vre-o aluzie la capacitatea de deputat și, respectiv, de legiuitor a dlui Vasile Năstase, îi comunicăm dumnealui, și cu această ocazie și specialistului care îl consultă, că procesul de evaluare a viitorilor șoferi se bazează strict pe prevederile legislației Republicii Moldova în vigoare, precum și pe directivele legislației internaționale din domeniul respectiv (Directiva Parlamentului şi Consiliului Uniunii Europene nr. 2006/126/CE din 20.12.2006, Legea nr.131 din 07.06.2007 privind siguranţa traficului rutier, Regulamentul cu privire la permisul de conducere, organizarea şi desfăşurarea examenului pentru obţinerea permisului de conducere şi condiţiile de admitere la traficul rutier, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1452 din 24.12.2007 şi Instrucţiunile privind desfăşurarea examenului şi condiţiile de obţinere a permisului de conducere, aprobate prin Ordinul I.P. „Agenţia Servicii Publice” nr. 240 din 14.12.2017), care prescriu cu strictețe fiecare procedură de calificare a conducătorilor auto și obținere a permisului de conducere”, menționează ASP.

De asemenea, ASP precizează că în cerinţele minime pentru examenele de conducere prevăzute în Directiva Parlamentului şi Consiliului Uniunii Europene nr. 2006/126/CE din 20.12.2006 la proba de verificare a aptitudinilor şi comportamentului se regăsesc manevrele speciale care urmează să fie testate în ceea ce priveşte siguranţa traficului și anume:

parcarea vehiculului și părăsirea unui spațiu de parcare (paralel, oblic sau în unghi drept, prin mers înainte sau înapoi, pe teren plat, urcarea rampelor sau coborârea pantelor, etc.

În Legea nr.131/2007 privind siguranţa traficului rutier sunt indicate condiţiile tehnico-materiale ale terenurilor de instruire şi verificare a aptitudinilor şi comportamentului în conducerea autovehiculelor, precum și condițiile și valorile declivităților pentru executarea exerciţiilor de deplasare în rampă şi pantă.

„Subliniem, că normele menționate de examinare a conducătorilor auto, inclusiv și testarea privind urcarea rampelor sau coborârea pantelor reprezintă o practică răspândită în plan internaţional, fiind reglementat în Directivă nr. 126/2006/CE și se utilizează în Estonia, Letonia, Romania, Polonia, Ucraina etc.

Totodată, menționăm că în scopul asigurării unui proces de examinare transparent şi obiectiv, desfășurarea probelor teoretice și practice de calificare a conducătorilor auto este strict monitorizată video și audio”, spune ASP.

În partea ce ține de automobilul cu care se susține examenul practic și oferirea posibilității de a susține examenul cu automobilul propriu, ASP atenționează că vehiculele de examinare ale Agenţiei Servicii Publice sunt asigurate cu sistem de înregistrare audio-video, precum și cu sistemul GPS. Înregistrările respective sunt utilizate atât în procesul de examinare, cât și în procedurile de contestare a rezultatelor obținute la examen, în baza cărora comisia de contestare constată corectitudinea evaluării candidaţilor, comportamentul examinatorilor în procesul de examinare, atât şi în procesul de prevenire a fraudării examenelor. În caz de necesitate, specialiștii ASP ar putea să explice în detaliu care sunt regulile și instrucțiunile de susținere și metodologia de evaluare în cadrul unui examen.

„Cu această ocazie, îndemnăm deputații sau alte persoane cu drept de inițiativă legislativă, să vină cu propuneri de modificare a legislației în domeniu, direcționată spre perfecționarea instruirii și evaluării viitorilor șoferi, având în vedere importanța acestor procedee pentru securitatea rutieră și viața oamenilor în trafic.

În altă ordine de idei, constatăm repetat cu îngrijorare că în contextul campaniei electorale, Agenția Servicii Publice a devenit obiectul atacurilor publice din partea anumitor formațiuni politice”, mai spune ASP.

Cristina Pendea

Share