Asociația „UNIREA-ODIP”: „Trebuie să ne unim eforturile pentru ca anul 2018 să fie Anul Unirii”

Asociația „UNIREA-ODIP”: „Trebuie să ne unim eforturile pentru ca anul 2018 să fie Anul Unirii”

Peste 200 de basarabeni vor merge mâine, 24 ianuarie 2018, la Iași pentru a marca împlinirea a 159 de ani de la Mica Unire din anul 1859, înfăptuită de Alexandru Ioan Cuza, informează Oficial.

Potrivit unui comunicat de presă al Asociației „UNIREA-ODIP”, „în Anul Centenarului Marii Uniri, toți cei care simt românește trebuie să își unească eforturile pentru ca mesajul unirii să ajungă la fiecare om”.

Autocarele vor porni mâine dimineață la Iași, în zori, la ora 05.00, din Piața Marii Adunări Naționale. „Unirea Principatelor Române din 1859 a reprezentat un prim pas pentru înfăptuirea Marii Uniri din 1918. La fel cum strămoșii noștri au luptat pentru ca Unirea să devină realitate, la fel și noi trebuie să ne unim eforturile pentru ca anul 2018 să fie Anul Unirii”, precizează Vlad Bilețchi, președintele Asociației „UNIREA – ODIP”.

Cu această ocazie, Primăria Municipiului Iași va organiza o serie de evenimente, menite să marcheze Unirea Principatelor Române din anul 1859. Astfel, la ora 9.00, în cadrul Primăriei Iași va avea loc întâlnirea aniversară între autoritățile locale din Iași și Chișinău și lansarea Mapei filatelice aniversare „Iași – Chișinău: 10 ani de la înfrățire”. Evenimentul va fi urmat de un concert extraordinar cu genericul „Noi suntem români”. La ora 11.00, în Piața Unirii din Iași va avea loc manifestarea oficială – discursurile oficialităţilor locale şi centrale, depunerea coroanelor de flori la statuia Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, Parada Militară, precum și Hora Unirii „Hai să dăm mână cu mână”.

La ora 14.30, în incinta Muzeului Unirii din Iași va avea loc Vernisajul expoziției „De la Unirea Principatelor la Marea Unire – parcurs istoric și cultural”.

Mihaela Rotari

Share