Armean, reţinut de polițiștii de frontieră

Armean, reţinut de polițiștii de frontieră

Un cetățean al Armeniei este documentat de polițiștii de frontieră pentru tentativa trecerii clandestine a frontierei de stat. Bărbatul și-a justificat gestul prin faptul că avea refuz de intrare în Ucraina.

La data de 12 ianuarie a.c., în jurul orei 16.30, patrula Sectorului Poliției de Frontieră Ocnița, aflată în misiune de supraveghere și control a zonei din responsabilitate, a observat o persoană în timp ce înainta, pe jos, spre linia de frontieră. O perioadă de timp, acțiunile bărbatului au fost monitorizate, ulterior s-au întreprins măsurile de reținere al acestuia. Pentru verificări și stabilirea identității, persoana reținută a fost condusă la sediul Sectorului.

Polițiștii de frontieră au stabilit că este cetățean al Armeniei, în vârstă de 39 de ani. Din declarații s-a aflat că armeanul a încercat să treacă legal hotarul, însă a fost întors de autoritățile ucrainene pe motiv că încălcase termenul de ședere pe teritoriul Ucrainei. Dorința de a ajunge în țara vecină l-a încurajat să aleagă drumul ilegal, ocolind punctele de trecere a frontierei de stat.

În prezent, angajații Poliției de Frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, prevăzută în art.27, art. 362 Cod penal RM, care se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 400 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.

 

Maria Roşca

Share