Armata Națională va interveni cu militari şi unităţi de tehnică în sprijinul Autorităților Publice Centrale și Locale

Armata Națională va interveni cu militari şi unităţi de tehnică în sprijinul Autorităților Publice Centrale și Locale

Armata Națională, alături de celelalte instituții, va interveni cu militari şi unităţi de tehnică, în sprijinul Autorităților Publice Centrale și Locale, la solicitarea Centrului Național de Management al Crizelor (CNMC).

Potrivit Centrului Operațional de Comandă, forțele și mijloacele Armatei Naționale în situații excepționale cu caracter natural, sunt pregătite să intervină în ajutorul autorităților cu echipe de intervenție.

Militarii Armatei Naționale vor acorda suport, la solicitare, pe cele mai afectate sau periculoase segmente, inclusiv pentru asigurarea accesului către obiective critice și pentru protecția populației.

De menționat că, în dimineața zilei de 27 ianuarie curent, CNMC a convocat o ședință operativă de coordonare, în contextul condițiilor meteo nefavorabile înregistrate pe teritoriul țării. La ședință a participat și Prim-ministrul Republicii Moldova, alături de conducerea instituțiilor cu atribuții în domeniul managementului situațiilor de criză.

Recomandări pentru cetățeni:

În contextul condițiilor meteo nefavorabile și al restricțiilor temporare de circulație, Centrul Național de Management al Crizelor recomandă cetățenilor:
✅să evite deplasările neesențiale, în special în orele dimineții și pe segmentele de drum afectate;
✅să adapteze viteza de deplasare la condițiile de drum și să respecte indicațiile Poliției și ale autorităților rutiere;
✅să se asigure că autovehiculele sunt echipate corespunzător pentru condiții de iarnă;
să manifeste prudență sporită la deplasarea pietonală, în special pe trotuare, scări, pasaje și zone în pantă;
✅să acorde atenție sporită persoanelor vulnerabile (vârstnici, copii) și să le ofere sprijin, la necesitate;
✅să contribuie, în măsura posibilităților, la curățarea și degajarea spațiilor adiacente agenților economici, blocurilor locative, căilor de acces pietonal și zonelor intens circulate, pentru prevenirea accidentărilor și facilitarea mobilității.

Share