Arestul la domiciliu prelungit în privința ex-Președintelui Republicii Moldova
Procuratura Anticorupție informează că, pe parcursul zilei de astăzi, 19 septembrie 2022, la Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana, s-a examinat demersul procurorului anticorupție privind prelungirea mandatului de arest la domiciliu, pe un termen de 30 zile, emis în privința ex-Președintelui Republicii Moldova.
Motivele care au stat la baza înaintării demersului de către procurorii anticorupție sunt determinate de existența în continuare a riscului împiedicării bunei desfășurări a urmăririi penale, exercitării presiunilor și influențelor necorespunzătoare asupra procurorilor, riscului distrugerii probelor și influențării martorilor prin determinarea unor persoane de a da declarații mincinoase, precum și riscul eschivării de la răspundere penală.
Precizăm că, în susținerea riscurilor invocate, procurorii au prezentat probe noi, administrate recent la 26 și 29 august și respectiv 08 Septembrie 2022, precum și cele administrate anterior la 21 iunie 2022, care în coroborare cu rezultatele măsurilor speciale de investigații, confirmă temeinicia riscurilor invocate.
Alte măsuri preventive neprivative de libertate cum ar fi liberarea provizorie sub control judiciar nu au capacitatea de a preveni riscurile invocate supra și a asigura buna desfășurare a urmăririi penale.
Așadar, urmare a examinării demersului enunțat supra, magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana au admis parţial demersul procurorului de caz şi au dispus prelungirea mandatului de arest la domiciliu emis în privința ex-Președintelui Republicii Moldova, pe un termen de 20 zile.
Prin urmare, având în vedere admiterea parţială a demersului acuzării, precum şi ţinând cont de temeiurile şi probele prezentate în şedinţa de judecată, care confirmă temeinicia demersului susţinut, procurorii anticorupţie urmează să conteste cu recurs decizia magistraților la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 3 zile.
Totodată, ținem să asigurăm că, investigațiile penale pe acest caz se efectuează în limitele legislației procesual penale, cu respectarea tuturor drepturilor și libertăților persoanei vizate, cu asigurarea principiului prezumției de nevinovăție, confidențialității urmăririi penale, respectării vieții private și a datelor cu caracter personal.