Arestat, după ce a exploatat sexual trei adolescente, una din ele – de la vârsta de 12 ani, pe care o și droga prealabil

Arestat, după ce a exploatat sexual trei adolescente, una din ele – de la vârsta de 12 ani, pe care o și droga prealabil

Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii INI, anunță reținerea unui bărbat bănuit de exploatarea sexuală a unei copile de la vârsta de 12 ani și altor adolescente, unele primind droguri de la el, înainte de raportul sexual.

Una din modalitățile prin care bărbatul făcea cunoștință cu victimele era în contextul conducerii de către acesta a mașinii noaptea în Chișinău, după care le propunea să vină la el acasă (în locuințe închiriate), unde le punea la dispoziție droguri; iar dacă nu acceptau, întreținea cu ele raporturi sexuale forțat.

Faptele acestuia au început din 2019, iar până în prezent oamenii legii investighează infracțiunea chișinăuianului cu vârsta de 42 de ani  în privința a trei adolescente. În diferite perioade de timp, acesta închiria mai multe locuințe în Chișinău, unde ademenea adolescentele să întrețină relații sexuale și să consume substanțe narcotice. Totuși, în unul din cazuri, o adolescentă l-a înregistrat, iar ulterior colectării probatoriului suplimentar, oamenii legii l-au reținut.

În timpul perchezițiilor, de la bărbat au fost ridicate inclusiv substanțe cu miros specific, care urmează să fie supuse expertizării, în vederea stabilirii dacă sunt droguri. Menționăm, acesta a fost anterior judecat pe diverse infracțiuni între anii 1999 – 2002, precum furt și jaf  și a fost cercetat penal și pentru infracțiuni similare celei comise acum.

Ulterior reținerii acestuia, la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), bărbatul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, prin încheierea Judecătoriei Chișinău (sediul Ciocana). Investigațiile penale privind faptele bărbatului arestat continuă, timp în care acesta beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Share