ARBI, săptămâna trecută, a aplicat sechestre pe bunuri în valoare de peste 1 mln. de lei

ARBI, săptămâna trecută, a aplicat sechestre pe bunuri în valoare de peste 1 mln. de lei

Agenţia pentru recuperarea bunurilor infracţionale (ARBI) a aplicat sechestre, săptămâna trecută, pe bunuri în valoare de peste 1 milion de lei, în baza delegaţiilor procurorilor. Printre acestea sunt terenuri agricole şi pentru construcţii, un mijloc de transport, încăperi şi construcţii locative şi nelocative, dar și numerar.

Totodată, Direcţia analitică a Centrului Național Anticorupție (CNA) a finalizat 10 analize operaţionale pe cauze penale, alte 12 fiind în curs de elaborare, iar direcţia legislaţie a întocmit expertiza anticorupţie pe marginea a 8 proiecte de legi şi a elaborat 11 avize. 22 de materiale au fost recepționate de la autorități pentru a fi expertizate.

De asemenea, au fost înregistrate 1350 materiale în cancelaria Centrului.

La linia naţională anticorupţie au fost recepţionate 35 de apeluri, iar în baza a trei din ele au fost depuse rapoarte de sesizare.

3 activităţi de instruire au fost desfăşurate de către Direcţia educaţie anticorupţie a CNA pentru Administrația Națională a Penitenciarelor și Institutul Național al Justiției.

Au fost eliberate 168 de caziere de integritate.

Patru entități publice se află în proces de evaluare a riscurilor de corupție. La final, concluziile vor fi expuse pe site-ul CNA. 11 persoane, cercetate în cadrul dosarelor CNA, se află în arest preventiv, fiind plasate în Penitenciarul 13.

 

Cristina Pendea

Share