APOTA solicită lui Igor Grosu modificarea Codului transporturilor rutiere
Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) informează că a depus, pe numele Președintelui Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, un demers, prin care solicită înregistrarea inițiativei legislative de modificare a Codului transporturilor rutiere în baza proiectului propus de APOTA, informează OFICIAL.
La demers au fost anexate cererile semnate de mai mult de 130 operatori de transport rutieri, care operează cumulativ peste 60% din rutele regulate și care se solidarizează cu cerința APOTA de modificare a CTR.
„Amintim că ignorarea cerinței de modificare a legislației în domeniul transporturilor rutiere și de ajustare a acesteia la reglementările europene au servit drept temei pentru organizarea protestelor transportatorilor, inclusiv prin sistarea rutelor regulate. Elaborarea proiectului APOTA privind modificarea CTR a avut loc în urma recepționării invitației Președintelui Parlamentului ca transportatorii să vină cu un proiect, pe marginea căruia vor fi organizate discuții și adoptate decizii.
În cazul în care proiectul depus pe 11.02.2024 va fi lăsat fără răspuns, sau nu va duce la îmbunătățirea legislației, transportatorii vor fi nevoiți să revină la proteste”, spune APOTA.