Aplicaţie interactivă pentru prevenirea abuzului față de copii – „Provocările lui Dragoș”

Aplicaţie interactivă pentru prevenirea abuzului față de copii – „Provocările lui Dragoș”

Cu scopul de a încuraja copiii să cunoască formele violenței și să nu tolereze abuzul, Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC) lansează aplicația interactivă „Provocările lui Dragoș”.

Cu ajutorul acestei aplicații, copiii pot învăţa să recunoască diverse forme ale abuzului, să afle cum se pot comporta în situaţii riscante pentru ei şi să identifice persoane de încredere la care ar putea să se adreseze atunci când sunt în pericol (părinte, educator, învățător, profesor, psiholog școlar, asistent social, lucrător medical, polițist). Totodată, ea poate fi utilă şi pentru părinţi și cadre didactice, în abordarea cu cei mici a subiectelor mai delicate.

Aplicația „Provocările lui Dragoș” este inovativă pentru R.Moldova şi este destinată copiilor cu vârste între 7 – 12 ani. Aceasta poate fi accesată gratuit pe site-ul CIDDC http://www.childrights.md/dragos/.

Această aplicație vine ca o reacție la multiplele cazuri de abuz asupra copiilor care se înregistrează în R.Moldova, unde violența încă mai este pe larg acceptată și practicată. Violența este atât de răspândită, încât ea nu se percepe ca abuz, iar cei afectați nu pot să o recunoască și să o raporteze. Studiile arată că cei mici sunt afectați de violență în diverse medii: în familie, la școală, la grădiniță, pe stradă, în locurile publice. Copiii nu au cunoștințe, forțe și pârghii necesare ca să vorbească despre violența asupra lor şi au nevoie de susţinere în a învăţa despre violenţă şi cum să facă faţă acesteia.

Structura și conținutul aplicației:
Când accesează jocul, copilul devine ghidul lui Dragoș, personajul principal. Atât Dragoș, cât şi prietenii lui urmează să facă faţă diverselor provocări pe care le întâlnesc atât acasă, cât şi la școală sau la locul de joacă.

Situaţiile prin care trece Dragoş reflectă diverse tipuri de violenţă, cum ar fi hărțuirea, indimidarea, violența fizică, emoţională sau sexuală. Istoriile au fost inspirate din situaţii reale pe care le întâlnesc copiii în diverse medii și care pot avea un impact negativ asupra sănătății fizice și psihice a copilului.

Cu toate că a fost gândită astfel ca cei mici să o poată manevra independent, încurajăm părinții să le fie alături și să intervină cu explicații suplimentare acolo unde este cazul.

Aplicația a fost dezvoltată în cadrul programului „Promovarea practicilor parentale pozitive de disciplinare a copiilor”, realizat de Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului, cu suportul Ministerului Educației și al Reprezentanţei UNICEF în Moldova.

 

Sursa: childrights.md

Share