„Apă-Canal Chișinău” efectuează ultimile pregătiri pentru sezonul de încălzire
Pregătirea către sezonul rece al anului 2022-2023 este pe utlima sută de metri. Astfel, S.A. „Apă-Canal Chișinău” informează toții consumatorii, că în prezent cele 3 centrale termice (CT-Aeroport, CT-Codru, CT-Costiujeni) ale S.A. „Apă-Canal Chişinău” ) sunt pregătite pentru demararea sezonului rece.
Mai mult, la obiectivele vizate au fost efectuate diverse lucrări de profilaxie și reparații curente. Astfel, la cei circa 70 abonați, printre care: Blocuri locative – 57; Instituţii şcolare – 3; Instituţii preşcolare – 2; Instituţii medicale – 3; Instituţii de cultură – 1; Agenţi economici – 4 a fost efectuată testarea hidraulică a traseului termic.
Mai mult, ca urmare a situații instabile care se atestă la moment în sectorul energetic, pentru centralele termice din dotarea furnizorului de apă, dar și în scopul asigurării cu surse alternative de combustibil, a fost anunțată licitația pentru procurarea arzătoarelor (gaz-motorină), cu posibilitatea de a funcționa pe motorină.
Pentru aceasta a fost demarată procedura de achiziție, coturile estimate ale utilajului fiind de circa 2400 mii lei.
Precizăm că, pentru pregătirea centralelor termice de sezonul de încălzire 2022-2023 au fost executate următoarele lucrări: au fost verificate metrologic și montate semnalizatoarele staționare de gaze în centrale termice și au fost montate contoare de energie termică, au fost obținute actele de cercetăre a stării tehnice a coşurilor de fum şi a canalelor de ventilaţie, au fost executate lucrările de spălare hidro-pneumatică și încercarea la presiune a sistemelor interioare ale consumatorilor.
De asemenea, au fost primite actele cercetării stării tehnice a coşurilor de fum şi canalelor de ventilare. În prezent, se semnează pașapoartele stării de pregătire a instalațiilor de termoficare a rețelelor interne de sezonul de încălzire ale blocuri alimentate cu agent termic de la centralele S.A. „Apă-Canal Chişinău”.
Prin urmare, S.A. „Apă-Canal Chişinău” poate furniza energie termică în orice moment. Subliniem, că S.A. „Apă-Canal Chişinău”, din 2001 are în gestiune trei centrale termice. În contextul crizei energetice responsabilii urgentează lucrările de pregătire către sezonul de încălzire 2022-2023.