„Apă-Canal Chişinău” anunță despre demararea oficială a rețelelor de alimentare cu apă

„Apă-Canal Chişinău” anunță despre demararea oficială a rețelelor de alimentare cu apă

S.A. „Apă-Canal Chişinău” anunță despre demararea oficială a contractului pentru reabilitarea a circa 60 km de rețele de alimentare cu apă, inclusiv  24 km de branșamente la rețele de prioritate primară. Lucrările de reabilitare a reţelelor au drept scop înlocuirea conductelor cu un grad de uzare de peste 85% în scopul reducerii pierderilor în reţea.

Contractul va fi executat de către compania „OCIDE Construccion” din Spania, oferta căreia a fost desemnată câştigătoare ca urmare a licitaţiei internaționale nr. p-pn 151016a, desfăşurată în cadrul Programului de Dezvoltare a Sistemului de Alimentare cu Apă în municipiul Chişinău, finanţat din sursele creditului contractat de S.A. „Apă-Canal Chişinău”  de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi Banca Europeană de Investiţii (BEI), inclusiv asistenţă tehnică finanţată din Facililitatea de Investiţii pentru Vecinătate (FIV)

Perioada de executare a lucrărilor este de 540 zile calendaristice din data începerii contractului, astfel lucrările urmează a fi finalizate în luna Aprilie 2019. La moment, contractorul desfăşoară activităţile de mobilizare, urmând să iniţieze lucrările de proiectare detaliată, ulterior va demara executarea propriu-zisă a lucrărilor.

Lucrările de reabilitare a reţetelor vor fi divizate în 30 de secţiuni (proiecte) şi vor cuprinde zone din toate sectoarele municipiului, precum şi porţiuni de reţele din oraşul Durleşti, comuna Tohatin şi oraşul Vatra.

Mihaela Rotari

Share