ANTA: Peste 20 de încălcări constatate în prima zi a campaniei de monitorizare a transportului rutier de persoane

ANTA: Peste 20 de încălcări constatate în prima zi a campaniei de monitorizare a transportului rutier de persoane

Inspectorii Agenției Naționale Transport Auto (ANTA) au constatat multiple încălcări ale legislației contravenționale de către operatorii de transport rutier de pasageri în prima zi a acțiunilor de monitorizare și control în trafic, desfășurate la 26 februarie 2026.

Aceste acțiuni fac parte din campania ANTA de monitorizare a transportului rutier de persoane, organizată ca răspuns la numeroasele petiții și sesizări ale cetățenilor privind nerespectarea cadrului legal de unii operatori și conducători auto. Acțiunile sunt desfășurate cu suportul Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP).

Astfel, în urma controalelor efectuate în trafic vizând respectarea legislației în domeniul transportului rutier de persoane prin servicii regulate, au fost întocmite 21 de procese-verbale contravenționale cu încadrarea acestora în diverse articole ale Codului contravențional.

Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate în temeiul art. 197 alin. (1) din Codul contravențional nr. 218/2008, pentru efectuarea transportului rutier de persoane contra cost fără acte permisive sau fără documentele de transport obligatorii la bord, precum și necompletarea acestora, fiind întocmite 8 procese-verbale. Sancțiunea prevăzută de lege este cuprinsă între 30 și 60 u.c., aplicată persoanei fizice.

Totodată, au fost întocmite 6 procese-verbale în temeiul art. 197 alin. (2) pentru efectuarea transportului rutier de persoane prin servicii regulate la alte ore de pornire sau pe alte itinerare decât cele stabilite în graficul de circulație aprobat, conform actului permisiv. Sancțiunea aplicată este între 20 și 50 u.c.

De asemenea, au fost întocmite 7 procese-verbale conducătorilor auto în temeiul art. 204 alin. (7) din Codul contravențional pentru neeliberarea biletelor de călătorie în cadrul serviciilor regulate de transport rutier de persoane. Pentru această încălcare, sancțiunile prevăzute sunt între 40 și 60 u.c.

Reamintim că ANTA a intensificat acțiunile de monitorizare și control în perioada 26 februarie – 12 martie 2026. Scopul prioritar al acestor verificări este garantarea unor servicii de transport sigure și calitative pentru călători, precum și asigurarea unui climat de concurență loială între operatorii de transport rutier.

Share