ANSA blochează plasarea pe piață a mai multor loturi de produse alimentare neconforme

ANSA blochează plasarea pe piață a mai multor loturi de produse alimentare neconforme

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) anunță blocarea și distrugerea mai multor loturi de produse alimentare de import: 7500 kg mărar, 7500 kg pătrunjel și 171,36 kg (4032 pliculețe a câte 42,5 gr.) de „Ceai negru”.

Probele au fost prelevate la postul de inspecție de la frontiera Leușeni, în cadrul implementării ordinelor ANSA de controale întărite.

Analizele de laborator au indicat depășirea  limitei maxime admise (LMA) pentru pesticidele PenconazolKresoxim-metil și Novaluron, substanțe chimice care pot genera riscuri severe pentru sănătatea umană. Atăt ceaiul, cât și produsele vegetale au fost declarate neconforme și au fost distruse integral, sub supravegherea inspectorilor ANSA.

! Produsele din loturile respective nu au ajuns pe piața Republicii Moldova. 

ANSA avertizează! Reziduurile de pesticide nu dispar din produsele alimentare prin spălare sau tratare termică. Prin urmare, orice depășire a limitei maxime admisibile prezintă un risc pentru siguranța alimentară.

 Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor își reafirmă angajamentul de a intensifica controalele la frontieră și în punctele de comercializare, pentru a asigura că pe masa cetățenilor ajung doar produse care respectă cele mai înalte standarde de siguranță alimentară.

Share