Angajații IGSU vor fi la datorie de Noaptea Învierii

Angajații IGSU vor fi la datorie de Noaptea Învierii

Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) susțin că vor fi la datorie de Noaptea Învierii. Conform informațiilor IGSU, pentru lichidarea consecințelor situațiilor excepționale vor activa peste 500 de salvatori și pompieri cu 150 autospeciale de intervenție.

În vederea prevenirii situațiilor de risc și a incendiilor, în preajma lăcașelor de cult vor activa 120 de ofițeri a Inspectoratului.

Angajații IGSU vor monitoriza situația antiincendiară și vor veghea ca serviciile divine să se desfășoare în siguranță.

Pentru prevenirea incendiilor, pompierii îndemnă enoriașii care vor merge la biserici să mențină libere căile de acces a autospecialelor, să nu le blocheze cu mijloace de transport și să evite aglomerările.

Mai mult, salvatorii îndeamnă oamenii să fie atenți la utilizarea lumânărilor, în special la transportarea focului în mijloace de transport, dar și păstrarea candelelor în locuințe. IGSU atenționează persoanele să nu folosească focul deschis pentru nimicirea gunoiului în procesul de igienizare și să nu aprindă ruguri.

În vederea evitării situațiilor de risc, oamenii sunt îndemnați să respecte cu strictețe regulile de apărare împotriva incendiilor, iar în caz de situații excepționale să apeleze Serviciul 112.

 

Cristina Pendea

Share