Ambulanță blocată în nămeți la Dubăsari. A fost nevoie de intervenția salvatorilor

Ambulanță blocată în nămeți la Dubăsari. A fost nevoie de intervenția salvatorilor

În ultimele 24 de ore, pompierii și salvatorii din țară au intervenit pentru deblocarea și tractarea mai multor mijloace de transport din cinci raioane. Respectiv, de ajutorul salvatorilor a fost nevoie în apropierea satului Coșnița, raionul Dubăsari, unde a fost deblocată o ambulanță, care trebuia să ajungă la un pacient.

La periferia orașului Căușeni, pompierii au tractat cinci TIR-uri, iar în apropiere de satul Copanca, același raion- tractate două automobile.

Alte cinci mijloace de transport au fost tractate lîngă satul Leuntea și satul Pervomaisc, raionul Căușeni, în interiorul cărora se aflau mai multe persoane, dintre care și minori. Mai mult, la periferia orașului Cahul, de către efectivul gărzii Detașamentul de salvatori și pompieri Cahul au fost tractate 2 unități de tehnică cu 3 persoane.

Efectivul Secției situații excepționale Anenii Noi a lucrat pentru deblocarea mai multor unități de tehnică pe drumurile locale din apropierea satelor Hîrbovăț și Bulboaca, Anenii Noi. Și în aceste mașini se aflau minori.

Și în UTA Găgăuzia, salvatorii au intervenit pentru acțiuni similare, în apropierea satului Avdarma, Comrat, apoi pe drumul de acces spre satul Valea Perjei, dar și în apropierea satului Tomai, dar chiar și în municipiul Comrat.

În total, au fost înregistrate 12 intervenții ale salvatorilor și pompierilor pentru tractare, intervenții de ajutor pentru persoanele care au rămas blocate în mașinile proprii, pe drumurile din republică.

Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale continuă să îndemne cetățenii să apeleze Serviciul 901 atunci cînd au nevoie de ajutor.

Maria Roșca

Share