
Alți 23 km din râul Botna vor fi curățiți în perimetrul a 6 localități: Costești, Pojăreni, Bardar, Ruseștii Noi, Văsieni și Ulmu
Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, a efectuat astăzi o vizită în raionul Ialoveni, pentru a evalua progresul lucrărilor de decolmatare a râului Botna. Intervențiile actuale se desfășoară pe un tronson de 23 km, care trece prin 6 localități din raionul ialoveni: Costești, Pojăreni, Bardar, Ruseștii Noi, Văsieni și Ulmu.
Este un pas important în revitalizarea acestui curs de apă, care nu a mai beneficiat de intervenții de amploare din perioada post-independență. Proiectul are ca scop reducerea riscului de inundații, îmbunătățirea scurgerii apelor și revitalizarea ecosistemelor locale. După finalizarea lucrărilor de decolmatare, pe marginea râului vor fi plantate perdele forestiere de protecție, contribuind astfel la stabilizarea malurilor și la crearea de habitate pentru fauna locală.
Totodată, amintim că în paralel se desfășoară lucrări de decolmatare a râului Botna și în raionul Căușeni, pe o distanță de 21 km, de la s. Cîrnățeni până la s. Zaim.
Până la sfârșitul anului curent, Administrația Națională „Apele Moldovei” va demara o nouă etapă a proiectului, ce prevede curățarea sectorului de râu dintre satele Costești și Răzeni, pe o porțiune de 12 km, iar ultima etapă presupune decolmatarea celui mai lung tronson de la Răzeni până în s. Zaim, pe o porțiune de 45 km.
Urmare a implementării întreg proiectului vor fi decomandat 110 km din râul Botna.
În paralel, lucrări similare sunt în plină desfășurare și în raionul Căușeni, acoperind o lungime de 21 km, în perimetrul orașului Căușeni și al satelor Zaim, Cîrnățeni, Plop-Știubei și Chircăiești.
Administrația Națională „Apele Moldovei” are în plan extinderea acestor lucrări, cu obiectivul de a decolmata încă 50 km de albie în următorii ani. Astfel, proiectul general prevede curățarea a peste 70 km din cursul râului Botna.
Această amplă inițiativă are drept scop principal reducerea riscului de inundații, îmbunătățirea capacității naturale de scurgere a apelor și revitalizarea ecosistemelor din bazinul hidrografic al râului.
Amintim că, în anul precedent, a fost finalizată prima etapă a proiectului, care a constat în curățarea și adâncirea a 6 km de albie în zona satului Chițcani, raionul Căușeni.
Pe lângă lucrările de decolmatare, proiectul prevede și măsuri de reîmpădurire în zonele din apropierea râului, prin plantarea de fâșii forestiere. Acestea vor contribui la stabilizarea malurilor, combaterea eroziunii și crearea unor coridoare ecologice menite să sprijine refacerea biodiversității.
Ministerul Mediului își reconfirmă angajamentul ferm față de protejarea resurselor naturale și continuă să susțină proiecte strategice ce promovează o gestionare durabilă a mediului în Republica Moldova.