
Alocații de 15 mln. lei pentru proiecte sectoriale din Zona de Securitate
Prin intermediul Programului activităților de reintegrare a țării pentru anul 2024, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr.341/2024, autoritățile publice centrale și locale, au beneficiat de alocații bugetare în valoare de 15 mln. de lei pentru a implementa 31 de proiecte cu impact sectorial major pentru populația din perimetrul Zonei de Securitate.
La fel, Consiliul raional Dubăsari a primit 4,6 mln. de lei pentru a compensa parțial unele cheltuieli suportate de proprietarii de terenuri agricole, amplasate după traseul Rîbniţa-Tiraspol, ca urmare a impunerii de către Tiraspol a plăților ilegale la transportarea recoltei sau a materialului semincer prin posturile neautorizate de control din Zona de Securitate.
Beneficiarii Programului, au avut obligația de a realiza activitățile stabilite, conform destinației și până la finele anului, iar după încheierea anului bugetar, au avut sarcina de a prezenta în adresa Cancelariei de Stat (Biroul politici de reintegrare), rapoarte anuale privind utilizarea mijloacelor alocate.
În rezultatul examinării rapoartelor prezentate de către autoritățile beneficiare s-a constatat că toate proiectele aprobate au fost finalizate, cu valorificarea sumei de 16,73 mln. de lei din totalul de 19,6 mln. de lei alocați în total, iar suma neutilizată de 2,87 mln. de lei a fost virată pe contul bugetului de stat, în corespundere cu prevederile pct.29 de la anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului nr.131/2014.
În total, în perioada anilor 2011–2024, prin intermediul Programului dat au fost finanțate 581 de proiecte în valoare de peste 194 mln. de lei.