Alegeri locale noi. 38 candidați înregistrați
Comisia Electorală Centrală informează despre numărul de candidați înregistrați în cursa electorală pentru funcția de primar în cele 7 localități din țară, unde pe 17 noiembrie 2024, vor avea loc alegeri locale noi.
Consiliile electorale de circumscripție locale au examinat dosarele depuse și au înregistrat în cursă 38 de concurenți electorali.
Dintre cei 38 de candidați înregistrați, 11 sunt femei și 27 sunt bărbați. 10 dintre aceștia candidează independent, iar 28 sunt desemnați de partide politice.
Astfel, vor candida pentru funcția de primar în:
– Comuna Antonești, raionul Cantemir – 4 candidați;
– Orașul Căușeni, raionul Căușeni – 7 candidați;
– Comuna Boșcana, raionul Criuleni – 7 candidați;
– Satul Arionești, raionul Dondușeni – 4 candidați;
– Satul Popeștii de Jos, raionul Drochia – 3 candidați;
– Comune Iliciovca, raionul Florești – 7 candidați;
– Satul Clocușna, raionul Ocnița – 6 candidați.
Toate informațiile despre alegerile locale noi din 17 noiembrie 2024 le puteți găsi pe pagina web oficială a Comisiei https://cec.md, rubrica „Alegeri locale noi 17.11.2024”.