Alegătorii pot solicita votarea la locul aflării (cu urna de vot mobilă)

Alegătorii pot solicita votarea la locul aflării (cu urna de vot mobilă)

Comisia Electorală Centrală informează că începând cu 7 octombrie 2024, pot fi depuse cereri privind votarea la locul aflării la referendumul republican constituțional și alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din 20 octombrie 2024.

Potrivit legislației electorale, alegătorul care, din motive de sănătate sau din alte motive temeinice, nu poate veni în localul secției de votare, poate solicita biroului electoral votarea cu urna de vot mobilă. Cererile se fac în scris, începând cu 2 săptămâni înainte de ziua votării şi până la ora 14.00 a zilei precedente votării. În ziua votării, cererile se aprobă de biroul electoral până la ora 14.00 numai la prezentarea unui certificat medical.

Persoanele care nu pot să depună singure cererea privind votarea la locul aflării, au dreptul să o facă prin intermediul unui membru al familiei sale sau să solicite pentru aceasta ajutorul asistentului social din cadrul primăriei. Dacă, din cauza unei deficiențe fizice, boli sau din alte motive temeinice, alegătorul nu poate semna personal cererea privind votarea la locul aflării, el poate depune personal cererea în formă verbală la sediul secției de votare. În cazul în care cererea nu poate fi depusă personal în formă verbală la sediul secției de votarea, aceasta poate fi depusă telefonic.

În ziua alegerilor, președintele biroului electoral al secției de votare desemnează cel puțin doi membri ai biroului, care se deplasează cu o urnă de vot mobilă şi cu materialele necesare votării la locul unde se află alegătorul pentru ca acesta să voteze.

Mai multe detalii despre procesul de organizare și desfășurare a referendumului republican constituțional și alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din 20 octombrie 2024 puteți vedea accesând pagina web oficială a Comisiei https://cec.md, rubricile „Referendum constituțional 20.10.2024” și „Alegeri prezidențiale 20.10.2024”.

Share