Ajutorul pentru perioada rece a anului ar putea fi integrat în mecanismul de acordare a compensațiilor la energie

Ajutorul pentru perioada rece a anului ar putea fi integrat în mecanismul de acordare a compensațiilor la energie

Guvernul a avizat pozitiv, cu anumite recomandări, proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (Legea privind Fondul de reducere a vulnerabilității energetice și Legea cu privire la ajutorul social), înaintat cu titlul de inițiativă legislativă de către deputatul Dan Perciun.

Scopul proiectului este determinarea cât mai eficientă a consumatorilor vulnerabili, în contextul acordării compensațiilor pentru plata facturilor consumului de energie, și integrarea ajutorului pentru perioada rece a anului în mecanismul de acordare a compensațiilor în factură.

Astfel, se propune acordarea a două tipuri de compensații pentru plata consumului de energie: compensație pentru achitarea facturilor la energie, inclusă direct în factură, și compensație la energie sub formă de plată monetară consumatorului vulnerabil.

De asemenea, au fost introduse două categorii noi de vulnerabilitate: vulnerabilitate energetică maximă și vulnerabilitate energetică primară, care vor asigura o mai bună diferențiere a consumatorilor de energie, în special a celor cu un grad foarte înalt de vulnerabilitate.

Adițional, se propune completarea Legii privind Fondul de reducere a vulnerabilității energetice cu un capitol nou, care va descrie mecanismul de stabilire a dreptului la compensație la energie sub formă de plată monetară consumatorului vulnerabil și modul de plată a acesteia.

Share