AIP a CSI a făcut o donație Republicii Moldova pentru combaterea COVID-19

AIP a CSI a făcut o donație Republicii Moldova pentru combaterea COVID-19

Secretariatul Adunării Interparlamentare (AIP) a CSI a făcut o donație Republicii Moldova pentru combaterea „COVID-19”, informează OFICIAL.

„Donația în valoare de circa 250 000 lei a fost transferată, marți, de Secretariatul AIP CSI, cu sediul la Sankt-Petersburg, pe contul Băncii Naționale a Moldovei”, se spune într-un comunicat de presă.

Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi a exprimat Adunării Interparlamentare a CSI recunoștința pentru sprijinul oferit în situația dificilă, cu care se confruntă nu doar Republica Moldova, dar și celelalte state-membre, precum și întreaga lume.

„Apreciem gestul de susținere și bunăvoință, care confirmă odată în plus atitudinea sinceră față de țara noastră și poporul Republicii Moldova”, a menționat Zinaida Greceanîi, exprimându-și speranța că banii donați vor facilita eforturile instituțiilor medicale în misiunea dificilă de depășire a crizei pandemice.

De menționat că, AIP CSI este constituită din Parlamentele a 10 țări membre ale Comunității Statelor Independente. Secretariatul AIP este organul administrativ permanent al Consiliului Adunării Interparlamentare a CSI. Moldova este prima țară membră care a beneficiat de sprijinul instituției în combaterea ”COVID-19”.

Andriana Cheptine

Share