AGEPI organizează cea mai mare expoziție de invenții din Republica Moldova – „INFOINVENT”, ediția a XV-a

AGEPI organizează cea mai mare expoziție de invenții din Republica Moldova – „INFOINVENT”, ediția a XV-a

Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), în cadrul unei conferințe de presă, a comunicat despre inaugurarea Expoziției Internaționale Specializate „INFOINVENT”, ediția a XV-a.

Directorul general al Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, Lilia Bolocan, a oferit mai multe detalii cu privire la eveniment.

„Expoziția Internațională Specializată „INFOINVENT” se va desfășura în perioada 15-18 noiembrie, în incinta Centrului Internațional de Expoziții ,,Moldexpo”, Pavilionul central. Evenimentul este organizat de Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, în parteneriat cu Academia de Științe a Moldovei (AȘM), Agenția pentru Inovare și Transfer Tehnologic (AITT), CIE „Moldexpo” și cu susținerea Oficiului European de Brevete (OEB).

La expoziție vor participa aproximativ 100 de instituții și întreprinderi, tineri creatori și inventatori din Republica Moldova, România, Portugalia, Croația, Cehia, Coreea de Sud, Taiwan, Turcia, Maroc, Indonezia etc., care vor prezenta la standurile expoziționale aproximativ 400 de invenții, produse/servicii inovative și creative, proiecte inovaționale și de transfer tehnologic și altele.

Expoziția Internațională Specializată „INFOINVENT” reprezintă un mediu ideal pentru întâlniri de afaceri între inventatori, cercetători și reprezentanții sectorului investițional. Este un eveniment major pentru întreaga comunitate științifică și inovațională a Republicii Moldova”, a menționat Lilia Bolocan.

Prin urmare, directorul general al Agenției pentru Inovare și Transfer Tehnologic, Roman Chirca, a vorbit despre principalele deziderate ale expoziției.

„Această expoziție este o oportunitate – atât pentru societate, cât și pentru reprezentanții din mediul de cercetare a mediului de afaceri. Mă bucur că, acum tot mai mult se atrage atenția la acest compartiment important pentru Republica Moldova. Suntem departe de ceea ce ne dorim, însă, cu certitudine, există o dinamică pozitivă. Pot să constat că, acum 4-5 ani în urmă nu exista nici un document oficial în care să fi fost utilizat cuvântul inovație, acum acest cuvânt apare tot mai frecvent și face parte din documente oficiale și strategii”, a menționat Roman Chirca.

Lilia Bolocan a oferit mai multe detalii și despre ceremonia de deschidere a evenimentului.

„Ceremonia oficială de deschidere a Expoziției Internaționale Specializate „INFOINVENT” va avea loc pe 15 noiembrie, ora 11:00, în Pavilionul central al CIE „Moldexpo”. La festivitatea de inaugurare se așteaptă participarea membrilor Guvernului, invitaților din cadrul Parlamentului, misiunilor diplomatice acreditate în Republica Moldova cu sediul la Chișinău și mediului de afaceri, reprezentanți ai organizațiilor internaționale și naționale din domeniul proprietății intelectuale, ai instituțiilor de cercetare și învățământ superior, inventatori, cercetători și tineri creativi”, a precizat ea.

De menționat că, în cadrul expoziției se va desfășura și un program adițional de manifestări, ce cuprinde conferințe, seminare și ateliere de lucru.

Mihaela Conovali

Share