Agenții economici din regiunea transnistreană continuă să desfășoare activități comerciale externe

Agenții economici din regiunea transnistreană continuă să desfășoare activități comerciale externe

Conform datelor din Registrul de stat al persoanelor juridice și întreprinzătorilor individuali, la data de 31 decembrie 2024, Agenția Servicii Publice (ASP) a înregistrat 2 406 agenți economici, cu sediul în regiunea transnistreană. Aceasta reprezintă o creștere semnificativă de 77,7% față de anul 2014, când erau înregistrați doar 1 354 de întreprinzători. Dintre aceștia, 1 976 agenți economici au fost luați la evidență provizorie, iar 430 au fost înregistrați permanent, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 815/2005. Acest trend se aliniază angajamentelor naționale și internaționale asumate de Republica Moldova, vizând reglementarea și monitorizarea activităților economice pe teritoriul întregii țări.

Antreprenorii din regiunea transnistreană efectuează în prezent operațiuni comerciale, în mare parte cu Uniunea Europeană, dar și cu malul drept al Republicii Moldova. Exporturile din regiunea transnistreană au atins, în anul 2024, un prag record de 83% către statele membre ale Uniunii Europene (a se vedea comunicatul Exporturile din regiunea transnistreană a Republicii Moldova în statele membre ale Uniunii Europene au atins pragul de 83% în anul 2024).

De asemenea, agenții economici din raioanele de est ale țării și din mun. Bender, înregistrați la ASP, continuă să desfășoare activități comerciale externe, beneficiind de certificate de origine a mărfurilor, conform reglementărilor internaționale și naționale în vigoare.

Pe parcursul anului 2024, conform datelor furnizate de Camera de Comerț și Industrie și Serviciul Vamal, categoriilor de întreprinzători menționați supra le-au fost perfectate 6 061 de certificate de origine a mărfurilor de model național, printre care „EUR.1” (3 857 de certificate), „Forma A” (28 de certificate), „CT-1” (849 de certificate) și „Forma C” (1 327 de certificate), toate respectând prevederile acordurilor Organizației Mondiale a Comerțului și ale legislației naționale în vigoare.

Share