Agenția pentru Eficienţă Energetică lansează un studiu
Agenția pentru Eficienţă Energetică (AEE) anunță lansarea studiului ,,Evaluarea pieţei şi identificarea tehnologiilor optime pentru implementarea proiectelor de energie regenerabilă prin valorificarea potenţialului energiei solare”, informează OFICIAL.
Studiul vine ca o continuare a activităților Agenției pentru Eficiență Energetică inițiate cu suportul agențiilor de dezvoltare focusate pe promovarea tehnologiilor de valorificarea potențialului energiei solare pe teritoriul Republicii Moldova.
Studiul a analizat și a constat pregătirea cadrului legislativ, instituțional și administrativ în domeniul eficienței energetice și energiei regenerabile de a implementa în practica proiecte investiționale în domeniul menționat. Legislația necesară proiectelor investiționale este elaborata, aprobata și funcțională ceea ce face ca, din punct de vedere administrativ, implementarea proiectelor sa fie ușor de realizat.
La analiza pieței, au fost identificate tehnologiile necesare producerii energiei din surse regenerabile în special cele solare pe piața locală. Datele statistice la import arată o fluctuație în dependenta de cererea de pe piața pe domeniile specifice.
Vedeți mai jos varianta electronica:
https://drive.google.com/file/d/1vSYDCyXqGRmD2RtCp2fIscm85e2lkjy1/view
Amintim că, Agenția pentru Eficiență Energetică este autoritatea administrativă în subordinea Ministerului Economiei și Infrastructurii și are misiunea de a implementa politica de stat în domeniul eficienței energetice, performanței energetice a clădirilor, precum și a valorificării surselor de energie regenerabilă, inclusiv prin atragerea și gestionarea resurselor financiare în vederea finanțării proiectelor în domeniile respective într-un mod durabil din punct de vedere al mediului înconjurător și a schimbărilor climatice.
Cristina Pendea