Agenția „Moldsilva” va organiza, în primăvara curentă, o amplă campanie de plantare a arborilor

Agenția „Moldsilva” va organiza, în primăvara curentă, o amplă campanie de plantare a arborilor

Agenția „Moldsilva” va organiza, în primăvara curentă, o amplă campanie de plantare a arborilor, în conformitate cu inițiativa prim-ministrului Republicii Moldova, Ion Chicu, informează OFICIAL.

Potrivit unui comunicat de presă, această campanie vine în contextul marcării, la 21 martie, a Zilei Internaționale a Pădurilor, declarată de Organizația Națiunilor Unite în 2013 și marcată la nivel mondial.

Dumitru Cojocaru, directorul Agenției „Moldsilva”, a declarat că „în pepinierele întreprinderilor silvice din subordinea agenției, actualmente, sunt 12 milioane de puieți, material săditor talie joasă și înaltă, ce ar putea fi plantați în cadrul campaniei de înverzire,  în condițiile finanțării de către Fondul Ecologic de Stat”.

În acest sens, Dumitru Cojocaru a făcut un apel către Autoritățile Publice Locale, instituții de stat, instituții de învățământ și alte organizații, să stabilească zonele ce urmează a fi plantate și să remită solicitările pentru asigurarea cu material săditor subdiviziunilor teritoriale ale Agenției „Moldsilva”.

Totodată, silvicultorii vor merge în școli, grădinițe și alte instituții pentru a promova această campanie de responsabilizare civică și dragoste de plaiul natal. Drept urmare, copiii din instituțiile preșcolare și școlare se vor bucura de teritorii adiacente plantate cu arbori și arbuști.

„Decizia din cadrul Agenției „Moldsilva” este de a continua această inițiativă și în toamnă, iar pe viitor ar putea deveni o tradiție  frumoasă. Campania de plantare a arborilor ar fi un exemplu concludent de mobilizare a întregii societăți, reprezentând un aport consistent la tendința de sporire a suprafețelor împădurite, dezvoltarea biodiversității și impactul pentru un mediu mai curat în Republica Moldova”, se mai spune în comunicat.

Cristina Pendea

Share