Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale efectuează verificări la farmaciile din țară
Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM) a inițiat procedura de control în întreprinderile farmaceutice. Controalele sunt efectuat ca urmare a solicitării Guvernului de a soluționa unele probleme identificate în domeniul medicamentului și a activității farmaceutice.
Potrivit dispoziției semnate de directorul general AMDM, Vladislav Zara, vor fi inspectate farmaciile comunitare din municipiul Chișinău, raioanele Ialoveni, Orhei, Criuleni, Anenii-Noi și orașul Strășeni. Reprezentanții AMDM vor verifica prezența medicamentelor cu denumiri comerciale și a dispozitivelor medicale de importanță socială în sortimentul farmaciilor, precum și a prețurilor cu amănuntul.
Demersul cu privire la inițierea controlului de stat la fața locului la agenții economici a fost admis de Ministerul Economiei, iar verificările propriu-zise au demarat în data de 12 septembrie. Acestea sunt organizate în conformitate cu Legea nr. 18 din 4 martie 2016 și Hotărârea Guvernului nr. 546 din 4 mai 2016 cu privire la aprobarea Regulamentului privind procedura de examinare a demersului referitor la inițierea controlului de stat la fața locului în perioada moratoriului.
Mihaela Rotari
Cred ca astfel de verificari trebuie sa aiba loc mai des, iar in caz ca sunt depistate unele incalcari sa fie trasi la raspundere cei ce se fac vinovati.
Dapoi daca si la farmacii avem verificari apoi si acelasi pirojoc din piata este crisuit si acum nu vor sa se conformeze nimeni cu legea..