Afacerile vor putea fi lansate și gestionare prin instrumente digitale
Afacerile din Republica Moldova vor putea fi lansate și gestionate la distanță într-un mod simplificat, prin utilizarea instrumentelor digitale. Guvernul a aprobat, la inițiativa Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative „Dezvoltarea afacerilor la distanță în Republica Moldova sau Contactless Business în Moldova”.
Astfel, se propune eliminarea constrângerilor existente în inițierea și gestionarea la distanță a unei afaceri din țara noastră. În acest sens, pentru diaspora și investitorii străini vor fi aplicate soluțiile de identificare și autentificare digitală (eKYC, eNotary și MobiSign). De asemenea, procedura de identificare și evidența inițială a străinilor se va desfășura cu atribuirea identificatorului unic al persoanei fizice (IDNP) fără eliberarea actelor de identitate, chiar și în cazul în care străinul nu intră pe teritoriul Republicii Moldova.
În același timp, vor fi eliminate barierele pentru angajarea la distanță a personalului, inclusiv de peste hotare, în condițiile când economia națională simte o insuficiență a forței de muncă calificate.
„Drept rezultat, vom obține reducerea costurilor nejustificate pentru antreprenori prin utilizarea instrumentelor digitale, facilitarea accesului la serviciile digitale cap-coadă pentru antreprenori, investitorii străini și diasporă” a menționat vicepremierul Dumitru Alaiba, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării.