
Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – intră în etapa de dezvoltare. Va fi extins terminalul de pasageri
Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău intră într-o etapă majoră de dezvoltare. Proiectul de extindere a terminalului de pasageri, cu o valoare de peste 700 milioane lei, va fi finanțat integral din veniturile proprii ale aeroportului. Lucrările vor începe anul curent, imediat după desemnarea, prin licitație publică, a companiei de construcție, iar finalizarea este planificată pentru sfârșitul anului viitor.
Proiectul a fost prezentat astăzi, 4 august 2025, în cadrul unei conferințe publice organizate de către Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău, fondatorul Agenția Proprietății Publice (APP) și Organizația pentru Amenajarea Teritoriului, Urbanism, Construcții și Locuințe (OATUCL).
„Pornim de la nevoia de a ne extinde, de a investi în infrastructură, căci am ajuns la recorduri pe numărul de pasageri. Dar în ultimă fază, acest proiect este o investiție în experiența pasagerilor noștri. Extinderea va reduce aglomerația și va aduce condiții mai bune, fără ca activitatea zilnică a aeroportului să fie afectată”, a declarat Sergiu Spoială, administratorul interimar al Aeroportului Internațional „Eugen Doga” – Chișinău.
Proiectul este dezvoltat la cerințele aeroportului de către OATUCL și prevede reorganizarea zonelor de check-in și bagaje, construirea noilor extensii pentru zonele de plecări și integrarea unor tehnologii moderne precum FAST TRACK (pentru un flux rapid și predictibil), ABC gate-uri (control automatizat al pașapoartelor) și sisteme inteligente cu elemente de self-service în procesarea bagajelor. De asemenea, vor fi extinse zonele de așteptare și business lounge-ul, vor fi introduse facilități suplimentare precum terasa acoperită și cabinele de duș pentru pasageri.
„Am gândit acest proiect ca să ne iasă în linie finală, nu doar spațiu mai larg, dar optimizare de fluxuri de pasageri. Am pus un mare accent și integrăm tehnologii moderne, astfel încât fiecare etapă a călătoriei să fie mai rapidă și mai simplă”, a explicat Nicolae Lupușor, directorul OATUCL.
Potrivit APP, rezultatele financiare obținute de aeroport în ultimii ani stau la baza acestei investiții. În 2022, veniturile au fost de 2,6 milioane lei, în 2023 acestea au crescut de peste 80 de ori, ajungând la 211 milioane lei, iar în 2024 au urcat la 337 milioane lei, o creștere record față de toți anii de activitate ai întreprinderii.
„Aceste rezultate arată clar ce poate face administrarea transparentă și responsabilă. Suntem mulțumiți de activitatea întreprinderii și de rezultatele obținute, este una din cele mai profitabile la companii de stat. Important, pentru a fortifica aceste rezultate, noi am lansat la întreprindere un concurs public care urmărește scopul de a stabili un manager de durată și a încheia cu administratorii temporari.”, a menționat Valerian Bobu, director general adjunct al APP.
Licitația publică pentru desemnarea companiei de construcție va fi lansată în scurt timp. Imediat după desemnarea câștigătorului, vor începe lucrările. Până la sfârșitul anului viitor, Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău va avea un terminal modernizat, cu o capacitate extinsă și servicii mai bune pentru pasageri.
Fondatorul și conducerea Aeroportului își reafirmă angajamentul pentru transparență. Vom informa constant despre fiecare etapă a acestui proiect de modernizare și dezvoltare a aeroportului.