Administrator al insolvabilității reținut pentru că a abuzat de atribuțiile sale în procesul de gestionare a unei companii
Procuratura Anticorupție, informează că, pe parcursul zilei de ieri, 06 iulie 2022, a efectuat 17 percheziții în peste 8 locații din municipiul Chișinău, în cadrul unei cauze penale, pornite pe faptul abuzului în serviciu, săvârșit din interes material de către administratorul provizoriu al unei companii, informează OFICIAL.
Mai exact, administratorul provizoriu în complicitate cu directorul companiei vizate și de comun acord cu alte persoane, în scopul constatării și intentării procedurii de insolvabilitate al companiei în cauză, contrar atribuțiilor funcționale au pregătit acte în care au inclus date eronate, precum că masa debitoare a companiei este de „0 lei”, pe când actele contabile și alte rapoarte confirmau existența capitalului propriu al companiei de peste 190 mln. lei și active în sumă de 259 mln. lei.
În continuare, la 04 ianuarie 2021, administratorul provizoriu a prezentat raportul său instanței de insolvabilitate, indicând date eronate precum că, compania enunțată nu dispune de mijloace financiare și bunuri suficiente, care ar acoperi cheltuielile procesului de insolvabilitate și creanțele creditorilor și ar permite redresarea situației întreprinderii în afara procesului de insolvabilitate, astfel fiind propusă de către acesta constatarea și intentarea procedurii de insolvabilitate.
Mai mult ca atât, administratorul provizoriu vizat, în baza actelor pregătite intenționat defectuos de către el și cu concursul directorului general al companiei, abuzând de atribuțiile sale funcționale de care dispunea, a aprobat pe parcursul perioadei ianuarie 2021 – martie 2022, încheierea de către directorul companiei a mai multor tranzacții cu persoane juridice, companii care erau gestionate de fapt tot de către unul dintre figuranții pe dosar.
Prin urmare, toate aceste acțiuni au fost realizate de către administratorul provizoriu, în lipsa unei aprobări a instanței de insolvabilitate, așa cum prevede Legea insolvabilității, prejudiciind în așa mod persoanele fizice și juridice beneficiare ale companiei la care a cerut intentarea procedurii de insolvabilitate, în sumă de cel puțin 14 mln. lei.
În cadrul efectuării acțiunilor procesuale în această cauză penală au fost identificate fapte și circumstanțe, inclusiv implicarea în acest caz a persoanelor cu funcții de demnitate publică din cadrul autorităților judiciare, care acționau în favoarea administratorului provizoriu și a persoanelor care erau beneficiarii de fapt al companiilor creditoare ale persoanei juridice pentru care s-a solicitat insolvabilitatea.
În rezultatul perchezițiilor efectuate, au fost ridicate mai multe acte, documente și obiecte electronice care urmează a fi examinate în cumul cu alte probe administrate pe caz.
Totodată, urmare a acțiunilor procesuale efectuate pe acest caz, tot ieri au fost reținute două persoane, pe un termen de 72 ore.
Prin urmare, pe parcursul zilei de astăzi, procurorii anticorupție urmează să înainteze învinuirile persoanelor reținute, după care se vor aprecia asupra măsurilor preventive ce vor fi aplicate în privința acestora.