Activitatea Consiliului Concurenței în primul semestru din an: Amenzile impuse au ajuns la peste 485 mln. lei
În perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2024, Consiliul Concurenței al Republicii Moldova a intensificat acțiunile privind prevenirea și contracararea practicilor anticoncurențiale, controlul concentrărilor economice și respectarea legislației cu privire la ajutorul de stat. Astfel, pe parcursul semestrului I, s-au aflat în derulare 67 de investigații, dintre care 3 investigații inițiate în 2024. În cadrul dosarelor, direcțiile de profil au efectuat, în prima jumătate a anului, 9 inspecții inopinate.
Plenul Consiliului Concurenței a adoptat 18 decizii care au vizat domeniile de concurență și ajutor de stat, 3 dispoziții pentru inițierea investigațiilor și 105 avize la proiecte de acte normative din perspectiva impactului asupra mediului concurențial.
În perioada de referință, a fost finalizată una dintre cele mai importante investigații dintr-un sector cheie al economiei naționale – piața produselor petroliere, fiind sancționate șase companii pentru încheierea unui acord anticoncurențial cu scopul de a coordona prețurile de comercializare a produselor petroliere.
Valoarea totală a amenzilor impuse prin Deciziile Plenului Consiliului Concurenței în primul semestru din 2024 a atins suma de 485,9 milioane de lei.
Amintim că, la sfârșitul anului 2023, a fost modificată componența Plenului Consiliului Concurenței, fiind numiți trei membri noi. Schimbările ce sunt implementate de noul Plen vizează o redefinire a priorităților strategice și o ajustare a procedurilor interne cu scopul de a întări capacitatea instituțională și de a spori eficiența autorității de concurență.
Printre prioritățile instituției în perioada următoare se numără consolidarea eforturilor în vederea contracarării practicilor anticoncurențiale, digitalizarea proceselor pentru sporirea eficienței operaționale și intensificarea activităților de promovare a culturii concurențiale.
Mai multe detalii privind activitatea autorității în semestrul I 2024 sunt disponibile aici.