Accident cu implicarea unei locomotive și a unui automobil. Două persoane au decedat

Accident cu implicarea unei locomotive și a unui automobil. Două persoane au decedat

Administraţia Î.S. „Calea Ferată din Moldova” informează că sâmbătă, în apropierea satului Floreni, raionul Anenii Noi, s-a produs un accident cu implicarea unei locomotive de manevră şi a unui automobil marca Mercedes-Vito, condus de un bărbat, în vârstă de 44 de ani.

În automobil se mai aflau doi copii şi mama acestora. Conducătorul automobilului nu a respectat semnalele trecerii la nivel existente.

„Maşiniştii locomotivei au întreprins toate masurile posibile, făcînd uz de mijloacele de care dispun, însă impactul nu a putut fi evitat”, se arată într-un comunicat al Administrației Întreprinderii.

În consecinţă, conducătorul auto s-a stins pe loc, iar mama copiilor – în drum spre spital. Starea copiilor este satisfăcătoare.

La faţa locului s-au deplasat echipele de intervenţie în vederea investigării circumstanţelor producerii accidentului şi verificării echipamentului. Potrivit procesului-verbal întocmit, punctul de trecere la nivel dispune de toate mijloacele de semnalizare cerute de Regulamentul în vigoare. Concluziile grupului de lucru au fost transmise organelor de anchetă.

Mihaela Rotari

Share