Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice – 75 ani de la fondare

Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice împlinește în acest an 75 ani de la fondare. Cu această ocazie, miercuri, 25 noiembrie 2015, în cadrul instituției a demarat  conferința științifică internațională “Educația artistică: realizările trecutului și provocările prezentului”.

Reprezentanții celor opt țări prezente la conferință din Armenia, Belarus, Israel, Moldova, Serbia, România, Rusia, Ucraina vor aborda pe parcursul a două zile diverse tematici privind educația artistică, arta muzicală, etnomuzicologia, etnologia, arta teatrală, multimedia, artele plastice, arhitectura, designul, științele socio-umane, culturologia, managementul.

La deschiderea conferinței a participat ministrul în exercițiu al Culturii Monica Babuc care a adus felicitări Academiei cu prilejul aniversării onorabile de 75 ani de activitate artistică în Republica Moldova, menționând că învățătura și educația artistică care a existat înainte de anul fondării instituției au fost chezășia succeselor de mai departe a tuturor celor care au muncit și au educat talente în țară. Oficialul a remarcat că școala noastră coregrafică, instrumentiștii, școala de canto academic și cea de canto popular sunt lucruri incontestabile cu care ne mândrim și care sunt parte din patrimoniul național al Republicii Moldova. Monica Babuc a mai afirmat că, pe lângă factorul important de dezvoltare spirituală a societății, cultura națională, prin talentele ei, va deveni și o forță semnificativă în dezvoltarea economică a țării.

Pentru contribuție substanțială la dezvoltarea învățământului artistic de performanță, merit deosebit în formarea specialiștilor de înaltă calitate, au fost acordate diplome de onoare ale Ministerului Culturii mai multor cadre didactice din cadrul Academiei. Totodată, a fost dat citirii decretului prezidențial de conferire a distincțiilor de stat “Gloria Muncii”, “Maestru în Artă” și “Om Emerit” unor profesori ai Academiei pentru muncă îndelungată și prodigioasă în domeniul învățământului artistic superior și la promovarea valorilor culturale.

Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice organizează mai multe evenimente culturale dedicate aniversării a 75 de ani de la fondare. Astfel, în această seară, la Filarmonica Națională “Serghei Lunchevici” va avea loc un concert festiv cu un program de creații din clasica muzicală universală și națională cu evoluarea studenților facultăților muzicale și colectivelor artistice ale AMTAP. Tot la Filarmonică va fi inaugurată o expoziție de artă plastică și decorativă a Facultății arte plastice, iar mâine, 26 noiembrie, la Centrul Cultural „Odeon” va avea loc Festivalul de film studențesc “Debut”.

Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Republica Moldova este succesoarea Conservatorului de Stat din Chişinău fondat în anul 1940 şi a instituţiilor de învăţământ muzical care şi-au desfăşurat activitatea la Chişinău începând cu anul 1919, când la iniţiativa lui G.Enescu a fost înfiinţat conservatorul „Unirea”. Din anul fondării și până în prezent instituția a avut circa 75 de promoții ce numără 14 mii 500 absolvenți care activează cu succes atât în țară, cât și departe de hotarele ei. Printre absolvenți se numără mai mulţi laureaţi ai concursurilor internaţionale, artişti ai poporului, personalităţi notorii ale artei şi culturii naţionale precum Tamara Ceban, Serghei Lunchevici, Maria Bieşu, Eugen Doga, Veronica Garştea, Sofia Rotaru, Anastasia Lazariuc, Ion Aldea-Teodorovici, Ilian Gârneţ, Geta Burlacu ş.a. Majoritatea angajaților în colectivele artistice ale celor mai importante instituții de cultură din țară sunt absolvenți ai Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice.

Mihaela Rotari
Share