AAC: Restricții de intrare pe teritoriul Turciei

Pasagerii curselor aeriene care sosesc în Turcia au obligația de a completa formularul de intrare de pe portalul register.health.gov.tr, cu maxim 72 ore înaintea îmbarcării. Formularul va fi prezentat la îmbarcare în format fizic (printat) sau electronic (pe telefonul mobil) informează OFICIAL cu referire la un comunicat al Autorității Aeronautice Civile a Republicii Moldova (AAC).

Ulterior completării formularului va fi emis codul HES, în baza căruia călătorii vor putea avea acces la transportul intern și cazare. În situația în care pasagerii nu au completat anterior călătoriei formularul sus-menționat, aceștia vor fi sprijiniți de către reprezentanții companiei aeriene pentru completarea acestuia.

„Este necesară completarea formularului de intrare în Turcia indiferent de modalitatea de transport utilizată, rutieră, aeriană sau navală. Completarea formularului nu este obligatorie pentru pasagerii aflați în tranzit aeroportuar”, mai spun reprezentanții AAC.

Menționăm că începând cu data de 28 decembrie 2020, persoanele care sosesc în Republica Turcia pe cale aeriană trebuie să prezinte la îmbarcare un rezultat negativ al unui test molecular tip PCR pentru depistarea infecției cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maxim 72 de ore înainte de intrarea în Republica Turcia. Persoanelor care nu prezintă testul negativ tip PCR nu li se va permite îmbarcarea în aeronavele care au ca destinaţie Republica Turcia.

„Atenţie! Măsura obligativității prezentării rezultatului negativ al unui test molecular tip PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 de către toate categoriile de persoane menționate anterior a fost prelungită de autoritățile turce până la data de 14 aprilie 2021, inclusiv. Sunt exceptați de la măsura prezentării unui test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu SARS-CoV-2, precum și de la măsura carantinei, copiii cu vârsta sub 6 ani, membrii personalului navigant, șoferii de tir, transportatorii și marinarii, inclusiv cei aflați în transit”, comunică Autoritatea.

Deținătorii de pașapoarte diplomatice şi de serviciu nu sunt exceptați de la regulile menționate anterior, aceștia având, la rândul lor, obligația de a prezenta un rezultat negativ al unui test molecular tip PCR pentru SARS-CoV-2, efectuat cu maxim 72 de ore anterior intrării pe teritoriul Republicii Turcia.

„Pasagerii curselor aeriene care sosesc în Turcia şi au fost în ultimele zece zile în Marea Britanie sau Danemarca vor prezenta un test Covid 19 negativ, efectuat cu maxim 72 ore înaintea îmbarcării și vor vor fi supuși măsurii de carantină pentru o perioadă de 14 zile, la o adresă declarată sau vor fi redirecționați către centre special amenajate aparținând Direcțiilor de Sănătate Publică”, se mai arată într-un comunicat al AAC.

Mihaela Rotari

Share