A vrut să treacă vama cu peste 7 kg de masă vegetală (video)
Patrupezii autorităților de frontieră au deconspirat o tentativă de introducere în țară a unei cantități semnificative de substanță de origine vegetală, de culoare verde, asemănătoare cu marijuana. Substanța narcotică era disimulată în rezervorul automobilului unui cetățean moldovean, care a încercat să traverseze frontiera, prin punctul de trecere ”Sculeni”, potrivit unui comunicat de presă.
În după amiaza zilei de ieri echipajele canine ale Poliției de Frontieră și Serviciului Vamal au extins verificările asupra unei unități de transport, după ce, inițial, le-au apărut suspiciuni cauzate de emiterea unor semnale sonore nespecifice din rezervorul de combustibil.
În cadrul controlului adițional, câinii de serviciu au semnalat prezența de stupefiante în rezervorul autoturismului de model Mercedes-Benz 300, condus de către un locuitor al municipiului Chișinău, în vârstă de 22 de ani. Astfel, au fost depistate nouă recipiente din plastic, sigilate prin siliconare, în scopul camuflării mirosului de droguri. În urma inventarierii conținutului acestora, a rezultat o cantitate de 7370 grame de substanță vegetală uscată și fărâmițată.
În prezent, conform competențelor, investigațiile pe acest caz sunt continuate de către Serviciul Vamal în vederea stabilirii întregii activități infracționale a suspectului și identificarea unor eventuali complici.
Maria Roșca