A încercat să-și omoare concubinul: o femeie va sta 15 ani după gratii

A încercat să-și omoare concubinul: o femeie va sta 15 ani după gratii

Procuratura municipiului Chișinău informează că, în urma investigațiilor și a procesului judiciar, o femeie în vârstă de 56 de ani a fost condamnată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, la 15 ani de închisoare, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip închis pentru femei, pentru tentativă de omor intenționat asupra unui membru de familie (art. 27, art. 145 alin. (2) lit. e¹ din Codul penal).

Potrivit materialelor cauzei, în iunie 2021, inculpata, aflându-se la domiciliu împreună cu concubinul său și după consum de alcool, a avut un conflict cu acesta, în urma căruia a aplicat victimei mai multe lovituri cu un cuțit de bucătărie în zona toracelui, gâtului, feței și brațului. Fapta a fost comisă cu intenție de către inculpată.

Leziunile cauzate au fost grave și i-au pus viața victimei în pericol, însă intervenția promptă a serviciilor medicale i-a salvat viața.

Inculpata nu și-a recunoscut complet vina, susținând că nu își amintește detaliile incidentului.

Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Centru, în termen de 15 zile.

Share